Programarea meciurilor de verificare în compania unor adversari mai slab cotaţi a coincis, firesc, cu regăsirea apetitului ofensiv al FC Bihor, după "seceta" din confruntările cu Poli Iaşi, FC Timişoara şi CFR Cluj-Napoca. Elocvent în acest sens este şi testul cu echipa de Liga a IV-a, Unirea Valea lui Mihai, de care au dispus, în deplasare, cu 7-2 (3-0).

Ploaia de goluri s-a abătut asupra gazdelor în debutul reprizelor. Lukacs a reuşit o triplă în ceva mai mult de un sfert de oră (6, 10, 20), pentru ca imediat după reluarea jocului (49), tot el să scuture plasa porţii adverse. Peste puţin timp, Ambruş (54) şi R. Ardelean (57) au majorat avantajul, pentru ca Ţârcă (70) să puncteze şi el din lovitură de la 11 metri. Unirea a ripostat prin fostul jucător al FC Bihor, Fele Sandor (52, 11 m) şi Lakatos (85).
"Am întâlnit un adversar mai modest, în faţa căruia am putut să exersăm jocul de atac, exact ceea ce ne-am propus pentru astfel de întâlniri. Sunt mulţumit de unii jucători, pentru modul în care s-au implicat în joc, dar şi dezamăgit de alţii, care au comis prea multe greşeli tehnice, de transmitere a balonului. Oricum meciurile amicale le privim ca atare. Putem găsi plusuri şi în cele pierdute, precum şi minusuri în cele câştigate", susţine Gheorghe Silaghi, antrenorul principal al FC Bihor.
"Pentru noi a fost un test bun, pentru că avem câţiva jucători în probe şi putem să ne convigem de valoarea lor. Uneori a existat un oarecare echilibru în joc, dar până la urmă valoarea superioară a orădenilor şi-a spus cuvântul. Postul de portar este deficitar la noi şi continuăm căutările pentru a-l acoperi în perspectiva campionatului", a afirmat Dan Dobai, tehnicianul Unirii.
Mai vechilor accidentaţi, Andor şi Radu, s-a adăugat C. Bucur, care acuză o întindere la inghinali şi nu a evoluat la Valea lui Mihai. Atacantul va fi menajat şi în partida de mâine (ora 11.00), de pe Stadionul Municipal, cu Mobila Şimleu (liga a III-a). În schimb, a jucat fundaşul Şandor, un jucător în probe de la IS Câmpia Turzii. Vor mai fi testaţi şi doi portughezi, portarul Rui Sacramento (23 de ani), ultima dată în Liga a III-a, Atletico Valdevez, şi fundaşul Antonio Manuel Oliveira Carvalho (26 de ani), ambii liberi de contract.
Unirea Valea lui Mihai va disputa mâine un amical cu Cetatea Biharia, iar duminică va pleca în cantonament în Ungaria.
Unirea: Codrea - Petre, Cura, Trifa, Olah - Fele S., Ştefan, Szallai, Avram - Mălan, Popa. După pauză, antrenorul Dan Dobai a rulat tot lotul avut la dispoziţie.
FC Bihor: Lipitor - Letan, Muscă, Ambruş, Cosma - Novak, Mihu, A. Achim - Ayza, Lukacs, Tomaz. Antrenor: Gheorghe Silaghi. Au mai intrat: Paul - Indrieş, Ţârcă, Miheş, Butuc, Opriceană, Lorincz, V. Florea, Săndulescu, R. Ardelean, Şandor.