Ziua femeii, sărbătorită de PRM-iştii bihoreni
Azi, 6 martie a.c., ora 17:00, la sediul din Oradea, str. Patrioţilor 2-4, Filiala Bihor a PRM, prin doamnele Mariana Chirluţă, Mariana Marinescu, Floare Cadar, Viorica Bodor, Corina Chereja, Viorica Felecan, invită membrele şi simpatizantele PRM la o agapă prietenească prilejuită de Ziua internaţională a femeii.

Program încărcat pentru ministrul Culturii
Ministrul Culturii, Theodor Paleologu, se află, timp de două zile în judeţul Bihor. Programul vizitei sale începe în această dimineaţă, la ora 8:30, când are loc instalarea în funcţia de director al Direcţiei Sanitar-Veterinare a lui Mircea Gelu Budău. La ora 11:00, Paleologu se va afla la sediul PD-L Bihor unde, împreună cu ministrul Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, va susţine o conferinţă de presă. De la ora 11:00, este programată, în Sala mare a Primăriei Oradea, conferinţa cu tema "Actualitatea Teologiei Politice". La ora 15:00, Paleologu se va întâlni cu conducerea Universităţii Oradea şi a Facultăţii de Teologie, la 17:15, cu episcopul greco-catorlic Bercea, iar la ora 18:30, cu rectorul Universităţii Emanuel, Paul Negruţ. Mâine, de la ora 10:00, ministrul Culturii va fi prezent la ceremonia de confirmare a noului episcop romano-catolic de Oradea, Bocskei Laszlo, iar de la ora 16:00, va vizita câteva monumente istorice din Oradea: Cetatea, Teatrul de Stat, Filarmonica de Stat şi Pasajul Vulturul Negru. Programul va cuprinde şi o întâlnire cu preşedintele Comunităţii Evreieşti din Oradea, Felix Koppelmann.

Democrat-liberalii cer demisia lui Radu Ţîrle
Secretarul general al PD-L Bihor, Mircea Matei, i-a cerut, din nou, preşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Radu Ţîrle, să-şi dea demisia. Motivul invocat de acesta este modul în care Ţîrle a decis să-şi concedieze angajaţii fără a le proba vinovăţia, dar şi faptul că lucrarea de modernizare a unui drum judeţean (Bicaciu-Ianoşda), în valoare de peste 160 miliarde lei vechi, a fost atribuită "unei firme care musteşte de liberali". "Radu Ţîrle a greşit pentru a nu ştiu câta oară. Pentru că subordonaţii săi au făcut o procedură când dânsul nu era în ţară, a cerut demisia lor fără a le proba vinovăţia", a declarat Matei. Acesta a mai adăugat că, prin încredinţarea directă a lucrării la DJ Bicaciu-Ianoşda unei firme a liberalilor, acţiunile lui Radu Ţîrle nu mai au nicio legătură cu administraţia. "Domnul Ţîrle ar trebui să-şi dea demisia. Ceea ce face domnul Ţîrle nu are nicio legătură cu morala pe care acesta o clamează atât de mult", a mai menţionat secretarul general al PD-L Bihor.

Liberalii orădeni ignoră opoziţia
Democrat-liberalii critică atitudinea pe care o au reprezentanţii PNL faţă de opoziţia locală. Mai exact, secretarul general al PD-L Bihor, Mircea Matei, susţine că liberalii de la conducerea administraţiei publice locale şi din Consiliul Local Oradea ignoră "ceea ce Opoziţia consideră oportun pentru agenda cetăţeanului". Matei reclamă faptul că, din cinci proiecte de hotărâre iniţiate de consilierii PD-L, doar două au figurat pe ordinea de zi a şedinţei CLO de luna trecută: cel privind înfiinţarea unei grădiniţe în clădirea Cantinei Primăriei, respectiv cel privind pachetul social pentru pensionari. Dacă primul proiect a fost retras, în ceea ce priveşte proiectul privind pachetul social, acesta a fost considerat inoportun de Executiv, urmând să se pună în discuţie abia odată cu discutarea bugetului pentru acest an. "Este o greşeală", susţine Matei, adăugând că, în acest fel, Primăria ar trebui să pregătească două variante de buget: una pentru cazul în care proiectul este aprobat şi una pentru cazul în care acesta este respins.