Minor cercetat pentru furt Miercuri, lucrătorii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au finalizat cercetările ce-l privesc pe minorul V.C., de 15 ani, din localitatea Batăr, în legătură cu care s-a stabilit că este autorul a 17 furturi din autoturisme, comise pe raza municipiului Oradea în perioada martie 2002 - ianuarie 2003, fapte rămase iniţial cu autori necunoscuţi. Introdus în centrul de minori Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oradea l-au introdus în centrul de minori pe S.P., de 14 ani, din localitatea Viişoara, judeţul Cluj, în legătură cu care s-a stabilit că, în data de 20.09.2004, a furat suma de 140 euro din locuinţa Nicoliţei M., din Oradea. Băuturi aloolice vândute din container În data de 29.09.2004, lucrători din cadrul Biroului Poliţiei de Ordine Publică, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Garda Financiară Bihor, au descins în Zona Pieţei Nufărul din Oradea, unde, în parcarea din apropierea pieţei, l-au depistat pe Petrică M., de 36 de ani, din Oradea, care, dintr-un container tip remorcă, oferea spre vânzare băuturi alcoolice. S-a trecut la verificarea containerului în care a fost găsită cantitatea de 1.300 litri de băuturi alcoolice spirtoase, în valoare de cca 100.000.000 lei, produse de mai multe firme, pentru care Petrică M. nu a putut prezenta documente justificative. S-a luat măsura ridicării mărfii în vederea continuării cercetărilor.