Sprijin pentru învăţământul profesional

Florica Cherecheş, candidată pentru un nou mandat de deputat din partea PNL, a anunţat că printre priorităţile sale în viitorul Parlament se numără învăţământul profesional dual, protecţia copilului şi flexibilizarea Codului Muncii.  

În privinţa învăţământului profesional dual, deputatul Florica Cherecheş a amintit că, la Oradea, a început rezolvarea acestei probleme prin înfiinţarea Şcolii profesionale Eurobusiness. „Este foarte important ca agenţii economici să poată discuta cu administraţia locală, cu şcolile, cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi să existe o viziune comună de a oferi tinerilor posibilitatea pregătirii într-o meserie solicitată” a declarat Florica Cherecheş. Deputatul liberal a menţionat că a făcut numeroase demersuri de amendare a Legii educaţiei în favoarea învăţământului profesional dual, însă „aceste demersuri au fost blocate” în comisia de învăţământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, responsabilă de desfiinţarea şcolilor profesionale. Cherecheş a precizat însă că Guvernul a adoptat anul acesta o Ordonanţă de urgenţă care defineşte pentru prima dată învăţământul profesional dual. „Această ordonanţă preia cea mai mare parte a amendamentelor mele şi defineşte pentru prima dată în România învăţământul profesional dual, stabilind şi facilităţi fiscale pentru firmele partenere cu unităţile de învăţământ. Această ordonanţă prevede şi transport gratuit, cazare şi masă gratuite în internatele şcolare pentru elevii din mediul rural, ceea ce va duce la reducerea abandonului şcolar”, a menţionat Florica Cherecheş.

Control de la Ministerul Mediului

Deputatul liberal Florica Cherecheş a amintit că, în ultima perioadă, a făcut demersuri pentru eliminarea poluării olfactive din cartierul Ioşia, generat de ferma de porci Nutripork. Cherecheş s-a adresat atât Ministerului Mediului, cât şi Ministerului Sănătăţii în această privinţă.

„Am făcut demersuri pentru încetarea poluării olfactive de la ferma Nutripork şi pot să spun că se fac progrese în clarificarea situaţiei, astfel încât, anul viitor, când expiră autorizaţia de mediu a fermei, să nu mai fie reînnoită în aceleaşi condiţii”, a declarat deputatul PNL. Florica Cherecheş a precizat că a făcut demersuri pe lângă Ministerul Mediului şi Ministerul Sănătăţii. „De la Ministerul Sănătăţii există un răspuns trimis la Direcţia de Sănătate Publică, pe care eu încă nu l-a primit. De la Ministerul Mediului a fost trimis corpul de control. Nu e posibil ca în 2016 să fim afectaţi în acest fel de creşterea animalelor”, a afirmat Cherecheş, adăugând că ar trebui crescut gradul de tehnologizare la ferma de porci şi, totodată, modificate normele pentru acordarea autorizaţiei de mediu.

Priorităţi pentru Sănătate

Medicul Nicolae Suciu, candidat pe locul doi pe lista pentru Senat a PNL Bihor, a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, priorităţile în domeniul Sănătăţii incluse de liberali în programul electoral.

Astfel, liberalii promit înfiinţarea a patru spitale regionale, dublarea salariilor medicilor începând cu data de 1 iulie 2017, dar şi creşterea salariilor asistentelor medicale. Nicolae Suciu a declarat că ar trebui să se facă o evaluare profesională a cadrelor medicale. „Aproape 40% dintre colegii mei nu respectă prevederea de a avea cele 250 de puncte de formare profesională obţinute în cinci ani”, a afirmat Suciu. Pe de altă parte, el a precizat că liberalii propun ca lista de medicamente gratuite şi compensate să fie actualizată anual şi se va miza pe Legea prevenţiei, acordarea de sprijin pentru reproducerea asistată, precum şi diminuarea impozitului pentru părinţii care au mai mult de trei copii.