Teatrul Regina Maria anunţă reîntoarcerea pe scena teatrului, după doi ani de absență, a unuia dintre cele mai iubite spectacole ale ultimelor stagiuni: „Scripcarul pe acoperiş”, un musical de Joseph Stein după povestirile lui Sholom Alecheim, în regia lui Korcsmáros György.

 

Prima reprezentație va avea loc duminică, 2 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Mare. „Scripcarul pe acoperiş” se află printre cele mai apreciate musicaluri clasice, având un succes răsunător pe Brodway. Premiera celei dintâi producţii de pe scena newyorkeză, laureată cu nouă premii Tony, a avut loc în anul 1964 şi a deţinut timp de 10 ani titlul de primul musical din istoria teatrului, care a depăşit peste 3.000 de reprezentaţii. De asemenea, popularitatea de care se bucură se datorează şi ecranizării operei, care a câştigat trei premii Oscar.

Prin mesajul umanitar, umorul şi sensibilitatea pe care o transmite, „Scripcarul pe acoperiş” a devenit un reper cultural universal. Textul se construieşte în jurul vieţii lipsite de pretenţii a lui Tevye, un sătean evreu din Anatevka, tată a cinci fiice, care încearcă să-şi menţină familia unită prin respectarea tradiţiei iudaice. Acţiunea este plasată la începuturile secolului XX, în Rusia Imperială, când pogromul ameninţă să destabilizeze comunităţile iudaice, iar atitudinea ostilă se face simţită şi în comunitatea evreiască din Anatevka. Sătenii, printr-o decizie a autorităţilor ţariste, sunt forţaţi să părăsească locurile natale şi să pornească într-o pribegie al cărei sfârşit e imposibil de prevăzut. Firul istorisirii urmăreşte, astfel, două planuri distincte care se întrepătrund: un prim-plan al comunităţii evreieşti, în care încep să se resimtă diferenţele de mentalitate între vârstnicii tradiţionalişti şi tinerii ce se îndepărtează de vechile valori şi un plan general, în care se denunţă un eveniment istoric tragic: cel al pogromului.

„Scripcarul pe acoperiş” a avut premiera la Oradea în 2011 şi se bucură de semnătura regizorală a lui Korcsmáros György. Producţia a avut un succes răsunător încă de la început, impresionând atât prin emoţia poveştii în sine, cât şi prin amploarea proiectului: o distribuţie plurivalentă, decoruri impunătoare, coregrafie complexă, orchestră live şi costume autentice. Primirea favorabilă a musicalului orădean s-a concretizat şi prin nominalizările şi premiile cu care a fost încununat. În 2012, spectacolul a fost recompensat cu două nominalizări la Gala Premiilor UNITER – Ioana Dragoş Gajdo (rolul Golde), pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, şi Vioara Bara, pentru cea mai bună scenografie. Richard Balint (Tevye) a primit premiul special al juriului la Festivalul „Atelier” în 2012, alături de nominalizarea pentru cel mai bun actor în rol principal, iar András Loránd a primit premiul pentru cea mai bună coregrafie.

Biletele s-au pus în vânzare la agenţia teatrului şi online pe www.biletmaster.ro.