Concepută şi pusă în scenă de francezul Martin Arnaud, ajutat de societatea franceză Auditoire, ceremonia de deschidere a reunit pe gazonul stadionului, cu 20 de minute înainte de startul primului meci, Elveţia-Cehia, 976 de figuranţi de 13 naţionalităţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 70 de ani. Majoritatea erau gimnaşti, sport tradiţional în Elveţia.
Martin Arnaud a conceput şi ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale din 1998 din Franţa, precum şi ceremoniile de deschidere şi închidere de la Jocurile Paralimpice din 2004.
În timpul ceremoniei, figuranţii au purtat şi au manipulat cinci tone de cuburi, ce permiteau nu mai puţin de 450 de combinaţii de culori. Cuburile conţineau 4.000 de baloane verzi şi albe, cărora li s-a dat drumul să se înalţe spre cer. Pentru a simboliza Austria, una dintre secvenţe a fost consacrată valsului vienez.
La finalul ceremoniei, cei 40.000 de spectatori au asistat la focuri de artificii, fiind folosite în acest scop 900 de dispozitive pirotehnice.
Printre personalităţile prezente la eveniment s-au numărat preşedintele UEFA, Michel Platini, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, preşedintele Austriei, Heinz Fischer, premierul Alfred Gusenbauer, prinţul Albert de Monaco şi preşedintele FRF, Mircea Sandu etc.