Termenul până la care proprietarii de păduri din arii protejate pot depune cereri pentru a solicita compensaţii financiare este data de 30 septembrie 2017.

Conform unui anunţ făcut de Ministerul Apelor şi Pădurilor, prorprietarii de păduri mai au la dispozitie doar câteva zile în care pot solicita banii pentru anul 2017. Acest lucru pentru că, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvernul României la 30 iunie 2017, proprietarii privaţi, persoane fizice şi juridice (societăţi comerciale, asociaţii de proprietari de pădure, composesorate, obşti, biserici, şcoli etc.), care au în proprietate păduri pe ale căror terenuri forestiere există restricţii de mediu aplicabile activităţilor forestiere, pot beneficia de compensaţii băneşti din partea statului. Valoarea totală maximă aferentă schemei de ajutor pentru perioada 2017-2020 a fost estimată la 285 milioane lei, pentru acest an valoarea totală maximă fiind de 19 milioane lei. Suprafaţa aproximativă pentru care se vor acorda compensaţiile este de 216.000 ha, din care: 31.000 ha situate în tipul funcţional T1, pentru care proprietarii primesc, conform metodologiei de calcul, suma de 493 lei/an/ha; 85.000 ha situate în tipul funcţional T2, pentru care proprietarii primesc, conform metodologiei de calcul, suma de 226 lei/an/ha.

Actul normativ are la bază prevederile art. 97 alin.(1) lit.b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia statul este obligat să aloce anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice. Restricţiile de mediu  sunt corespunzătoare tipurilor  funcţionale T1 (protecţie integrală - în care sunt interzise tăierile) şi T2 (păduri în care se pot face tăieri în procent foarte mic - tăieri de conservare) stabilite prin amenajamentele silvice, care corespund obiectivelor ecologice şi de protecţie conform Normelor tehnice pentru amenajarea pădurilor. Reamintim că, pentru anul 2017, cererile pentru obținerea compensațiilor financiare se depun de către proprietarii de păduri din zone protejate – împreună cu toată documentația solicitată, la sediul Gărzii Forestiere de care aparțin, până la data de 30 septembrie. Lista documentelor necesare pentru întocmirea dosarului se regăsește la Articolul 7 din Hotărârea de Guvern.