Atacantul Robert Iacob s-a săturat de FC Bihor. Jucătorul în vârstă de 26 de ani nu s-a prezentat la pregătirile grupării bihorene. Mai mult, impresarul său, Tiberiu Bordaş, a trimis o notificare către club prin care solicită rezilierea unilaterală a contractului, scadent peste doi ani! În schimbul dezlegării, jucătorul s-ar obliga să restituie suma cheltuită cu el de clubul orădean din toamna anului trecut, când a ajuns la FC Bihor. Conducerea grupării de pe Criş s-a declarat dezamăgită de gestul fotbalistului. "Mă miră modul în care acţionează. Am discutat de multe ori cu el, dar nu şi-a exprimat dorinţa de a pleca. Putea sa-mi spună în faţă, nu să trimită impresarul. Aşa era fair-play. A câştigat o grămadă de bani la Oradea, susţinea că e un mare caracter, dar ne-am înşelat în privinţa lui", a afirmat preşedintele Alexandru Toth. Oficialul FC Bihor este decis să adopte o poziţie de forţă în acest caz. "Ori va pleca în condiţiile impuse de noi ori îl vom suspenda doi ani, cât mai are contract cu noi", a mai spus Toth. Iacob, golgeterul echipei în ediţia trecută de campionat, cu 12 goluri, nu a putut fi contactat telefonic.