Opinia publică a fost scandalizată joi, 30 martie, când vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Traian Bodea, a făcut publică o adresă prin care Primăria Oradea refuză să prelungească contractul de comodat pentru filialele Bibliotecii Judeţene din Piaţa 1 Decembrie, şi de pe Bulevardele Dacia şi Decebal. Conform adresei, sediile trebuiau eliberate până sâmbătă, 1 aprilie.

 

Biblioteca  Judeţeană „Gheorghe Şincai” a primit prin contract de comodat întocmit în anul 2007, dreptul de a folosi gratuit cele trei spaţii, pe o perioadă de 10 ani. În data de 8 martie, managerul bibliotecii, Ligia Mirişan, a semnat o adresă către Primărie, prin care cerea prelungirea contractelor.

„Am privit acest demers ca pe o formalitate. Răspunsul Primăriei a fost o surpriză total neaşteptată”, a spus pentru CRIŞANA, Ligia Mirişan. Astfel, printr-o adresă datată cu 23 martie, cererea i-a fost respinsă.

„Prin prezenta vă comunicăm faptul că solicitarea dumneavoastră a fost analizată de Comisia de specialitate din cadrul instituţiei noastre, dar care motivat de faptul că aceste spaţii sunt spaţii comerciale, pe care instituţia noastră intenţionează să le valorifice în baza Legii 550/2002, a hotărât respingerea solicitării cu privire la prelungirea contractelor de comodat”, a venit răspunsul Primăriei. Mai mult decât atât, acest răspuns a ajuns la bibliotecă în data de 30 martie, cu solicitarea ca până la 1 aprilie spaţiile să fie eliberate.

„Am fost absolut şocată de acest răspuns. I-am solicitat sprijinul vicepreşedintelui CJ Bihor, Traian Bodea”, a spus Ligia Mirişan. Decizia ei a fost motivată de faptul că atât preşedintele CJ Bihor, Pasztor Şandor, cât şi vicepreşedintele Ioan Mang nu sunt în Oradea. Traian Bodea a luat imediat atitudine, trimiţând, în 30 martie, o informare publică cu răspunsul Primăriei, dar şi o scrisoare deschisă prin care înştiinţa Primăria că filialele nu vor fi eliberate, iar municipalitatea era invitată să apeleze la procedurile de evacuare forţată.

„Vicepreşedintele CJ Bihor, Traian Bodea, mi-a transmis că va face tot posibilul să aplaneze această situaţie şi să găsească o soluţie. Nu avem niciun spaţiu în care am putea să depozităm cele peste 70.000 de volume pe care le avem în cele trei filiale. Menţionez că în baza Legii Bibliotecilor, trebuie să fie înfiinţată o filială la fiecare 25.000 de locuitori. Chiar dacă suntem o bibliotecă judeţeană, aceste filiale deserveau municipiul Oradea”, a subliniat Ligia Mirişan.

„În toţi aceşti ani noi am investit bani în cărţi, am investit bani în sedii, le-am întreţinut, le-am zugrăvit, le-am schimbat geamurile. Sunt filiale care au deservit interesul studenţilor, având în Piaţa 1 Decembrie cărţi de specialitate utile studenţilor la Medicină, avem foarte multe cărţi pentru copii, care au deservit orădenii din zona Decebal şi Dacia. În plus, am organizat activităţi de cenalcu pentru vârstnicii acestui oraş. Sunt filiale vizitate zilnic de zeci de orădeni”, a mai spus Ligia Mirişan, care, în data de 31 martie, nu avea niciun răspuns oficial pe masă, altul decât refuzul prelungirii contractului.

 

Filialele nu vor fi evacuate

Tot vineri, 31 martie, la finele unei conferinţe de presă care anunţa plecarea managerului OTL, Csuzi Istvan, interpelat de jurnalişti, primarul Ilie Bolojan a lăsat de înţeles că filialele nu vor fi evacuate. Cel puţin, nu până în data de 1 aprilie, lucru care oricum era fizic imposibil. „M-am înţeles cu preşedintele Consiliului Judeţean, Pasztor Şandor, înainte să plece în concediu, că filialele nu vor fi evacuate. Angajaţii Primăriei au trimis astfel de adrese tuturor celor care aveau contracte de comodat”, a spus primarul, lasând să se înţeleagă că e vorba de un exces de zel al funcţionarilor. Nu este însă clar dacă aceasta este o amânare până la identificarea altor spaţii propice pentru filialele bibliotecii, un răgaz până se va găsi un spaţiu de depozitare sau pur şi simplu contractele vor fi din nou prelungite pentru aceleaşi spaţii. Un mister care se va elucida când unul dintre cei doi şefi - al oraşului, sau al judeţului - va ieşi oficial, în public, cu o soluţie.