Dintre cele 16 meciuri disputate în manşa tur din "16-imile" Ligii Europa, şase au fost câştigate de gazde, trei s-au încheiat la egalitate, iar şapte le-au revenit oaspeţilor. Orădeanul Claudiu Keşeru a marcat o dată pentru Ludogoreţ Razgrad, care nu a putut, însă, evita eşecul cu FC Copenhaga.

În partidele în care au jucat fotbalişti români, Astra a remizat, pe teren propriu, cu Genk, scor 2-2, Ludogoreţ a pierdut cu FC Copenhaga, scor 1-2, Fiorentina s-a impus, în deplasare, cu Borussia Monchengladbach, scor 1-0, Osmanlispor a remizat, 0-0, cu Olympiakos Pireu, Hapoel Beer Sheva a fost învinsă, pe teren propriu, de Beşiktaş, scor 1-3, iar meciul Anderlecht - Zenit, în care au fost implicaţi români şi de o parte şi de cealaltă, s-a încheiat cu victoria formaţiei belgiene, cu scorul de 2-0.

Rezultate complete:

FC Krasnodar - Fenerbahce 1-0 (Claesson 4)

AZ Alkmaar - Olympique Lyon 1-4 (Jahanbakhsh 68-penalty/Tousart 26, Lacazette 45+2, 57, Ferri 90+5)

Astra Giurgiu - Genk 2-2 (Budescu 43, Seto 90/Castagne 25, Trossard 83)

Astra: Lung Jr. - Alves, Săpunaru, Fabricio - Stan, Seto, Teixeira, J. Morais - Ioniţă (D. Florea 63), Niculae (S. Buş 64/Nicoară 80), Budescu.

Antrenor: Marius Şumudică.

Genk: Ryan - Castagne, Brabec, Colley, Uronen - Kumordzi (Berge 64), Heynen - Schrijvers, Pozuelo (Boetius 75), Trossard (Buffel 88) - Samata.

Antrenor: Albert Stuivenberg

Celta Vigo - Şahtior Doneţk 0-1 (Leschuk 27)

FK Rostov - Sparta Praga 4-0 (Mevlja 15, Poloz 38, Noboa 40, Azmoun 68)

Gent - Tottenham 1-0 (Perbet 59)

Ludogoreţ Razgrad - FC Copenhaga 1-2 (Keşeru 81/Anicet 2-autogol, Toutouh 53). Keşeru a intrat în minutul 61, iar Cosmin Moţi a fost integralist, la gazde.

Borussia Monchengladbach - Fiorentina 0-1 (Bernadeschi 44). Portarul Ciprian Tătăruşanu a fost integralist la oaspeţi.

Olympiakos - Osmanlispor 0-0. Atacantul Raul Rusescu a intrat în minutul 81.

Anderlecht - Zenit Sankt Petersburg 2-0 (Acheampong 5, 31). Mijlocaşul Nicolae Stanciu a pasat la ambele goluri şi a fost înlocuit în minutul 73. Mijlocaşul Alexandru Chipciu a intrat în minutul 60.

Ahletic Bilbao - APOEL 3-2 (Efrem 38-autogol, Aduriz 61, Williams 72/Efrem 36, Gianniotas 89)

Hapoel Beer Sheva - Beşiktaş 1-3 (Barda 44/William 42-autogol, Tosun 60, Babel 90+4). Mijlocaşul Ovidiu Hoban a fost titular la formaţia gazdă şi a fost înlocuit în minutul 67.

Legia Varşovia - Ajax Amsterdam 0-0

Manchester United - Saint Etienne 3-0 (Ibrahimovic 15, 75, 88-penalty)

PAOK - Schalke 0-3 (Burgstaller 27, Meyer 82, Huntelaar 90)

Villarreal - AS Roma 0-4 (Emerson 32, Dzeko 65, 79, 86).

Partidele retur vor avea loc în 23 februarie.