Conform aşteptărilor, CSM CSU Oradea a îndeplinit formalitatea în partida din etapa a 4-a a Ligii Naţionale de baschet masculin, învingând lejer cu 97-40 (27-4, 23-7, 30-12, 17-17) pe nou promovata Olimpic Baia Mare.

Diferenţa înregistrată pe tabelă, una dintre cele mai mari din istoria competiţiei, ne scuteşte de prea multe comentarii. Un astfel de adversar slab şi evoluţia scorului i-au permis antrenorului Cristian Achim să ruleze tot lotul înscris pe foaia oficială şi să dea mai  multe minute de odihnă jucătorilor care au dus greul în precedentele jocuri din acest sezon (Barnette, Mirkovic, Pasalic). Partida a coincis cu revenirea pe parchet după o absenţă cauzată de o fractură la un deget a internaţionalului Titus Nicoară, care a evoluat 13 minute, înscriind două puncte şi reuşind şase recuperări. " A fost un joc mai ușor decât ne-am așteptat. Mă bucur că am reușit să folosim toți jucătorii înscriși pe foaie pentru acest meci și pentru faptul că la finalul lui suntem cu toții sănătoși. M-a mulțumit faptul că am tratat meciul foarte serios. Îmi place enorm acest lucru. Trebuie să tratezi fiecare meci și fiecare adversar cu maxim de seriozitate. Acesta e motivul pentru care am putut să rotim jucătorii și pentru care am redus șansele apariției de noi accidentări. Mă bucur că a reintrat Titus (n.r. Nicoară). Încercăm să-l integrăm cât mai repede deoarece este un jucător important pentru noi", a comentat Cristian Achim.

Pentru echipa orădeană urmează un tur de forţă cu meciuri care mai de care mai dificile. "Din acest moment intrăm într-un ritm absolut infernal de jocuri. Vom avea parte de adversari foarte buni, însă nu trebuie să ne plângem, deoarece noi ne-am dorit să ajungem aici. Este un lucru deosebit de pozitiv să fim în grupele Basketball Champions League. Ne-am dorit ca noi să fim aici și ne-am dorit să oferim publicului orădean posibilitatea de a vedea aceste echipe în sala noastră. Urmează meciul cu Pinar Karsiyaka de miercuri, apoi cel cu Steaua de sâmbătă, respectiv cel cu Maccabi Rishon de marțea viitoare", a conchis Achim.

CSM CSU Oradea: Mirkovic 14 (4×3), Mandache 6, Barnette 13, Petrişor 3 (1), Paşca, Nicoară 2, Denison 17, Comagic 7 (1), B. Ţîbîrnă 13 (1), Pasalic 11 (3), Nicolescu 9, Sg. Pop 2.

Antrenor: Cristian Achim.

BCM Olimpic Baia Mare: Rosemond 1, V. Dunca 4, Macura 8 (1×3), Ilicov 4, L. Ţîbîrnă 2, Dohi, Ciotlăuş 8, V. Dumitrescu 2, Smith 3 (1), Movileanu 4, M. Pavlovic 4. Nu a jucat Pajkovic. Antrenor: Sladjan Ivic

Arbitri: Laurenţiu Grigoraş – Amalia Marchiş, Cristian Trofim. Comisar FR Baschet: Viorel Constantinescu.

Celelalte rezultate din această rundă:

Dinamo Bucureşti - BC Mureş Târgu Mureş  83-92

U BT Cluj - BCMU Piteşti 72-73

Steaua Bucureşti - BC Timişoara 85-71

Meciul Phoenix Galaţi - CSU Sibiu s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei.

CLASAMENT

1. CSM CSU Oradea 7 puncte

2. BCMU 7 puncte

3. Steaua - 6 puncte (3 meciuri)

4. BC Timişoara - 6 puncte

5. U BT Cluj - 5 puncte (3 meciuri)

6. BC Mureş - 5 puncte

7. CSU Sibiu - 5 puncte (3 meciuri)

8. SCM Craiova - 4 puncte

9. Phoenix Galaţi - 3 puncte (2 meciuri)

10. Dinamo -3 puncte (3 meciuri)

11. Baia Mare - 3 puncte (3 meciuri).