Ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Theodor Paleologu, aflat în vizită la Oradea, a declarat că problema patrimoniului reprezintă o prioritate pentru mandatul său. Astfel, acesta are de gând să publice o "Carte neagră a patrimoniului", în care însă, potrivit lui Paleologu, Oradea nu va fi inclusă. Ministrul democrat-liberal s-a exprimat împotriva politizării marilor instituţii de cultură, considerând că o astfel de acţiune ar însemna "talibanism curat".

Ministrul Theodor Paleologu s-a declarat încântat de modul în care sunt întreţinute clădirile în municipiul de pe Crişul Repede, adăugând că Oradea ar putea fi un model pentru alte oraşe din acest punct de vedere. "Problema patrimoniului reprezintă o prioritate pentru mine. Distrugerea patrimoniului a atins cote maxime, în special în Bucureşti, dar şi în alte zone ale ţării. Intenţia mea este să public o carte neagră a patrimoniului pentru că vreau să sensibilizez oamenii politici şi populaţia cu privire la acest aspect", a afirmat Paleologu în cadrul conferinţei de presă susţinute la sediul PD-L Bihor. Deşi, în opinia ministrului Culturii, clădirile de patrimoniu din Oradea sunt bine întreţinute, acesta a precizat că nu înseamnă că municipiul va fi ocolit de alocări de fonduri de la bugetul de stat. "Oradea nu are cum să fie neglijată când are în Guvern un ministru atât de influent", a declarat Paleologu, făcând referire la ministrul Dezvoltării Regionale, bihoreanul Vasile Blaga, prezent şi el ieri la Oradea. Ministrul Culturii a recunoscut că, în cadrul întâlnirilor pe care le are cu administraţia publică locală şi cu conducerea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, va discuta şi despre conflictul iscat între cele două părţi din cauza terenului fostului tancodrom, deţinut de municipalitate şi pe care aceasta vrea să construiască un parc industrial, dar pe care a fost ridicată deja fundaţia pentru o biserică şi un schit. "Trebuie discutat cu ambele părţi. Nu trebuie să vină cineva de la Bucureşti să rezolve un conflict local. Dacă pot să ajut în vreun fel, o voi face, dar trebuie disponibilitate din partea ambelor părţi pentru rezolvarea conflictului", a declarat Theodor Paleologu.
În altă ordine de idei, ministrul Culturii s-a declarat împotriva politizării instituţiilor de cultură, dar acceptă ca ministerul să fie condus de un om politic.

"Cultura nu trebuie să fie politizată în sensul partizanatului, al mentalităţii de partid. Politicul face parte din cultură, dar la marile instituţii nu au ce să caute pe post oameni politici. Deci, ministrul Culturii e un om politic, dar în ceea ce priveşte politizarea marilor instituţii culturale, niet, sub nicio formă. Ar însemna talibanism curat", a precizat Theodor Paleologu, adăugând că instituţiile de cultură trebuie conduse de oameni specializaţi.