Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii din Oradea aniversează anul acesta două decenii de existenţă. Pentru a marca aceste două decenii de activitate în slujba pedagogiei, în perioada 16-30 mai a.c., a avut loc o serie de activităţi, urmând ca alte manifestări similare să aibă loc în luna noiembrie a.c.

Beneficiarii Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din cadrul Universităţii din Oradea sunt tineri care îşi consacră viaţa catedrei la toate nivelurile educaţiei şcolare şi pregătirii academice. Timp de douăzeci de ani, colectivul DPPD, restrâns (iniţial doar trei cadre didactice,  actualmente  zece), a pregătit formatori în domeniul psihopedagogic pentru specializarile automatizări şi calculatoare, biologie, canto, chimie, design, drept, educaţie fizică, educaţie tehnologică, electro-mecanică, electronică, electrotehnică, energetică, filozofie, fizică, geografie, informatică, interpretare instrumentală, istorie, kinetoterapie, limba engleză, limba franceză, limba germană, limba română, maşini unelte, matematică, mecanică fină, mecanică, pedagogia artei, pedagogie muzicală, pictură, profesor documentarist, psihologie, sculptură, știinţe economice, știinţe sociale, T.C.M., teologie baptistă, teologie ortodoxă, învăţători – limba româna, învăţători – limba maghiară, educatoare – limba română, educatoare – limba maghiară. „Au fost ani de căutări, de provocări şi reuşite, în care au fost implicaţi oameni cu vocaţie pedagogică, specialişti în educaţie şi formarea cadrelor didactice din Oradea, Bihor, dar şi din toate centrele şcolare de învăţământ românesc”, afirmă prof. univ. dr. Florica Orţan, director DPPD din cadrul Universităţii din Oradea.

Munca colectivului DPPD este recunoscută de absolvenţii Programului de formare psihopedagogică, prin calitatea procesului didactic, a practicii pedagogice şi cercetării ştiinţifice. „Pentru a marca aceste două decenii de activitate în slujba pedagogiei, DPPD a întocmit un calendar de activităţi în care vor fi antrenaţi studenţii Universităţii din Oradea, Universitatea „Emanuel” Oradea, cadrele didactice universitare, activităţi derulate în perioada 16 – 30 mai 2016, respectiv  25 - 27 noiembrie 2016. Activităţile ştiinţifice omagiale, având o arie tematică diversă, şi-au propus să aducă în actualitate şi personalitatea unui mare pedagog orădean, autor de cărţi de specialitate şi mentor pentru mai multe generaţii de dascăli - Ioan Comănescu”, a mai precizat prof. univ. dr. Florica Orţan.