Cu prilejul aniversării a 60 de ani de când Armata Română a eliberat ultima brazdă de pământ românesc, oraşul Carei, ne-am adresat domnului col. (r) Ştefan Neagoe, preşedintele U.N.C.M.R.R. Bihor, pentru a ne prezenta, pe scurt, importanţa istorică a acestei zile. - Ziua de 25 octombrie este un moment simbolic în istoria oştirii noastre. Această zi este înscrisă cu litere de aur în calendarul sărbătorilor noastre de suflet ca zi a recunoştinţei faţă de armată şi eroii ei, faţă de toţi cei care s-au jertfit pentru libertatea şi suveranitatea României. Este ziua Armatei Române, o zi de glorie şi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul istoriei, oştirea noastră şi-a îndeplinit misiunea sacră de a apăra unitatea naţională şi intregritatea teritorială a statului român. La 25 octombrie 1944, în urmă cu 60 de ani, glorioasa armată română elibera ultima localitate românească de sub ocupaţia străină, oraşul Carei, restabilind, astfel, graniţele fireşti ale Transilvaniei. Mii de militari români au căzut vitejeşte în luptele sângeroase de la Sfântul Gheorghe, Târgu Mureş, Păuliş, Turda, Cluj, Oradea, Satu Mare şi Carei. După eliberarea părţii de nord-vest a ţării, Armata Română a continuat războiul cu 525.000 de militari până la victoria din 9 mai 1945, desfăşurând ample acţiuni de eliberare pe teritoriul Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei. -În aceste lupte s-au remarcat Diviziile Tudor Vladimirescu şi 3 Vânători de Munte, cea din urmă comandată de generalul Leonard Mociulschi. Pe scurt, cum aţi caracteriza personalitatea generalului? - Generalul Leonard Mociulschi a rămas o legendă vie pentru militarii Armatei Române şi a poporului român. A fost primul general român care la 12 octombrie 1944, a atins frontiera adevărată a României, după eliberarea Oradiei. Combatant în cele două războaie mondiale, a fost decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul". Prin faptele sale de arme în cel de-al doilea război mondial, a rămas ca o personalitate legendară pentru Vânătorii de Munte şi nu numai. - În încheiere, v-aş întreba cum consideraţi că ar trebui omagiaţi eroii cu prilejul Zilei Armatei Române? Să nu uităm niciodată că osmintele eroilor sunt pietrele de temelie ale Ţării Româneşti, iar mormintele şi crucile lor sunt tot atâtea altare în faţa cărora să ne închinăm. La ceremonialul militar religios de la Statuia ostaşului român, la 25 octombrie, să ne arătăm recunoştinţa, punând o floare şi aprinzând o lumânare în memoria eroilor români căzuţi pe meleagurile bihorene în cel de-al doilea război mondial.