Czviker Katalin, şefa de cabinet a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Alexandru Kiss, a fost aleasă preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea. Aceasta a fost preferată de membrii CA în defavoarea contracandidatului său, dr. Gheorghe Bumbu.

 

Managerul Spitalului Judeţean, dr. Carmen Pantiş, a declarat, ieri, că cei cinci membri ai Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi-au ales, vineri, preşedintele - Czviker Katalin (UDMR). Ea a fost votată ca membru în CA de către consilierii judeţeni după preluarea spitalului.

"Daniela Lucan, propusă de PSD şi votată tot de consilierii judeţeni, a fost cea care a propus-o pe Czviker Katalin, care şi ea este reprezentanta consilierilor. Doctorul Adrian Duşe, reprezentantul preşedintelui CJ, Radu Ţîrle, l-a propus pe dr. Gheorghe Bumbu, decanul Facultăţii de Medicină. Bumbu a pierdut la un vot. A fost o decizie strict politică, nu este normal ca să fie condus de o doamnă care nu are tangenţă cu activitatea medicală sau economică a spitalului. Părerea mea este că nu se doreşte binele acestui spital. În schimb, Bumbu ştie foarte bine ce se întâmplă aici", a declarat dr. Carmen Pantiş.

Pe lângă Lucan, Czviker, Bumbu şi Duşe, din CA mai face parte şi Ritli Csongor Ladislau, ca reprezentant al Ministerului Sănătăţii. Şefa de cabinet a lui Alexandru Kiss, Czviker Katalin, este, de asemenea, membru sau preşedinte al mai multor comisii care evaluează activitatea managerilor instituţiilor de cultură subordonate CJ Bihor.

 

Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean are între atribuţii şi organizarea concursului pentru postul de manager, dar şi elaborarea bugetului unităţii şi a propunerilor de restructurare a personalului. Potrivit unor surse din CJ, miza acestui vot ar fi întocmirea unui regulament în baza căruia să se facă concurs cât mai repede, pentru ca în funcţie să fie repus chirurgul Florian Bodog.