Meciul de Cupa Davis dintre echipele Franţei şi României s-a încheiat cu succesul francezilor, aceştia conducând cu 3-1 înaintea ultimului meci de simplu, cel dintre Grosjean şi Victor Hănescu. Indiferent de rezultatul acestui joc, Franţa se califică pentru sferturile Cupei Davis, iar reprezentativa României va juca, în septembrie, barajul pentru menţinerea în Grupa Mondială a competiţiei. Soarta acestei confruntări s-a decis vineri, după înfrânegerea lui Andrei Pavel, cel mai valoros echipier al naţionalei tricolore. Deşi a condus cu 2-0 la seturi, cel poreclit "Ţarul" s-a înclinat în faţa impetuozităţii lui Sebastian Grosjean, francezul reuşind o incredibilă răsturnare de scor. Se părea că totul este pierdut pentru echipa României, dar cuplul Mergea-Tecău a produs marea surpriză, cei doi obţinând o victorie mare, după patru ore şi jumătate de efort şi spectacol de superclasă. În fine, ieri, Pavel a pierdut clar, scor 3-0, în faţa lui Richard Gasquet, şi totul s-a terminat pentru naţionala pregătită de Florin Segărceanu, care va încerca să evite retrogradarea la barajul din septembrie. Richard Gasquet (Franţa) - Victor Hanescu (România) 7-5, 6-2, 6-2 Sebastien Grosjean (Franţa) - Andrei Pavel (România) 4-6, 5-7, 6-3, 6-1, 6-2 Florin Mergea/Horia Tecau (România) - Arnaud Clement/Mickael Llodra (Franţa) 3-6, 7-5, 7-5, 6-7, 11-9