Joi 17 Mai 2012 Abonează-te la RSS
Știri Oradea, Bihor
Arhiva Stiri
Curs valutar
joi, mai 17, 2012
1 USD = 3,4987 RON
1 EUR = 4,4463 RON
1 HUF = 0,0150 RON
Convertor valutar
Introduceţi suma
    
Din valuta
     
În valuta
Controverse
În primăvara aceasta certitudinile românilor au sărit din lac în puţ. Lumea este derutată şi pe bună dreptate, dincolo de opţiunile politice ale oamenilor.
 
"Somnul raţiunii naşte monştri", exemplifica Goya cu genialu-i talent plastic. Absurditatea feudalismului târziu spaniol are ceva în comun cu absurditatea tranziţiei româneşti, în legătură cu care putem spune "Lipsa profesionalismului naşte monştri!"
 
Deşi nu avem o empatie cu democraţia autentică, ne place foarte mult să ne jucăm cu formele ei. Reforme instituţionale, cadre legale, regulamente, proceduri. Avem o voluptate reformistă teribilă, ne place să tot trântim câte-o schimbare.
 
Cu ajutorul banilor se măsoară şi se compară valoarea tuturor mărfurilor, în mod spontan, în cadrul procesului de formare a preţurilor pe piaţă, banii fiind etalonul preţurilor. Banii nu dau, însă, naştere unei sporiri a preţurilor dacă se află în circulaţie într-o cantitate corespunzătoare circulaţiei reale şi normale a mărfurilor.
 
În ultimii ani, mai ales de când furăm aruncaţi în aşa-zisa familie europeană, în fiecare an pe 9 mai, majoritatea celor pe care-i întreb dacă ştiu ce serbează în această zi, îmi zic că serbează ziua Europei... şi atât!
 
Este evident pentru oricine că performanţa unei întreprinderi sau a unei instituţii este dependentă de calitatea şi profesionalismul factorilor de decizie. Este acest adevăr o lege a sistemelor, totul depinde de comanda şi corecta transmisie a comenzilor.
 
Ion C. Brătianu a fost toată viaţa sa un naţionalist profund şi un aprig duşman al imperiului de răsărit, ceea ce nu înseamnă că nu a făcut unele compromisuri şi înţelegeri cu ruşii în interesul ţării, îndeosebi al obţinerii independenţei. Mult timp republican militant, el a devenit, la maturitate, cel mai înverşunat apărător al monarhiei.
 
Guvernul Ponta nu deţine doar datele unui cabinet preelectoral. Are şi nume grele, profesionişti, dar şi oameni de partid, buni de acţiune electorală. Dincolo de anumite inversiuni nefireşti, Marga la Externe şi nu la Educaţie, Corlăţean la Justiţie şi nu la Externe, există şi specialişti puşi la locul lor, precum Florin Georgescu.
 
Conform Dicţionarului General al Limbii Române, Mafia este „numele dat unei asociaţii teroriste (din Sicilia) care practică şantajul şi asasinatul". Prin extensie, „grup de indivizi cu preocupări dubioase".
 
Migraţiile politice din ultima vreme nu pot fi trecute doar la capitolul traseism. Ele par a spune mai mult, şi a vorbi mai adânc despre subsolul politic românesc. Dar întâi de toate merită analizat şi resortul acestor dezertări.
 
Este cert la ora actuală că războiul rece a fost câştigat datorită războiului economic, dus în numele democraţiei.
 
Seniorii oştirii româneşti îi omagiază, pentru a cincea oară, pe cei pe care, în urmă cu 71 de ani, la porunca ţării, au îmbrăcat cămaşa morţii şi au pornit la luptă pentru eliberarea de sub ocupaţia străină a străvechilor ţinuturi româneşti: Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi apoi Ardealul.
 
În economia de piaţă, forţa de muncă îmbracă forma unei mărfi speciale, care are un anumit preţ, în funcţie de raportul cerere-ofertă de pe piaţa forţei de muncă.
 
Pe timp ce trece, se vădeşte tot mai clar că actualul premier a fost pus în funcţie doar pentru a stopa căderea în cap a PDL. Mergând cu Emil Boc înainte, partidul de guvernământ nu făcea pragul electoral.
 
În fiecare an, în luna aprilie, orădenii aniversează cel puţin două momente importante ale trecutului lor, ambele legate de 20 aprilie 1919.
 
Întâi să explic titlul. Noi, fiecare în parte, aparţinem unor grupuri, fiecare mai multor grupuri. Această apartenenţă ne defineşte. Eu, de exemplu, pot spune: noi, familia, noi, prietenii, noi, orădenii etc..., noi, psihiatrii, noi, medicii, noi, românii.
 
Prima Pagina
Vremea din Oradea
Oradea 17.05.2012
joi ora 05:05
Ploi torenţiale
Temperatura: 9° C
Umiditatea: 93 %
Viteza vântului: 25.75 km/h
Oradea 18 May 2012
Vineri
Senin
Temperatura: 19° C
Intrebarea Zilei

Credeţi că majorarea salariilor bugetarilor şi restituirea sumelor reţinute ilegal din pensii...:






Rezultatele
Horoscop