Oricine poate vedea că nu moștenirea determină evoluția socială a unui om, ci calitățile sale. Istoria este plină de exemple că nu bogăția naturală sau alte moșteniri determină evoluția popoarelor, ci calitatea oamenilor care le compun.

 

De asemenea, istoria ne arată că popoarele, generațiile aceluiași popor nu sunt aceleași de-a lungul anilor. Pe de altă parte, atunci când ajungi să vezi asfințitul vieții realizezi că viața este un lucru extrem de serios, că fiecare pas pe care îl faci în viață, începând cu copilăria, influențează definitiv cursul acesteia. Cine nu își educă în acest sens copiii îi condamnă la lacrimi grele. „Lasă, că e bine și așa”, „lasă, că temporar e bine și așa”, sunt atitudini care în final se plătesc din greu. Noi, ca popor, până la ruptura din 89, am trăit sub presiunea unei seriozități rigide, vecine cu paranoia, o seriozitate apăsătoare, dar până la un punct eficientă, în sensul dictat de ideologie. După ruptură, scăpat din chingi, cu o conducere incompetentă sub toate aspectele, poporul român a sărit în extrema cealaltă, extrema unei superficialități uluitoare. Tocmai de aceea, unul și același popor, de la olimpiade venea, înainte de 89, cu medalii de aur, apoi, treptat, din ce în ce mai puține, până la a nu mai exista ca națiune cu pretenții la medalii. Tot ce s-a văzut la spectacolul de la Rio din partea sportivilor români este efectul superficialității, a abordării cu lejeritate a pregătirii fizice și psihice. Dacă vrei performanță leșini la antrenamente și ori mori, ori câștigi la concurs. Antrenamentele epuizante au rolul de a crea reflexe pentru orice mișcare, iar în gândire automatisme, orice apreciere fiind trecută în inconștient şuntând conștientul. Dacă maimuța ar aprecia în conștient grosimea crengilor, distanța, înălțimea etc., s-ar zdrobi de pământ căzând. Ca să ai performanța maimuței trebuie să te antrenezi, până poți face inconștient totul ca maimuța. Ca să nu mai vorbesc de condiția fizică. Unde au dus atacurile agenților comunismului cultural-occidental (și a celor care doreau moartea gimnasticii românești) la adresa „durității” antrenorilor Belu și Bitang, care „chinuiesc inuman niște copii”. Cum e mai bine să plângi, leșinând de efort la antrenamente sau fiind prostul proștilor la concursuri? Modul superficial de a aborda toate lucrurile s-a întins ca pecinginea, infectând toate domeniile sociale. Așa au fost posibile plagiatele, celebre deja, așa au fost posibile „cercetările științifice” în pușcării. Așa a fost posibil ca niște capi ai bisericii (pe a căror moralitate nu am pariat niciodată) să gireze cu numele lor niște „infracțiuni științifice”, făcute de pușcăriași. O consecință deosebit de gravă a superficialității s-a născut și încă mai naște în economie, distrugând tot ce s-a acumulat într-o jumătate de veac, pentru a relua totul de la zero, lipsind populația de locuri de muncă și astfel pulverizând nucleul viguros al națiunii, care și-a luat lumea în cap. Închipuiți-vă că aveți o mașină, pe care ați accidentat-o și nu ai bani de una nouă. În loc să o repari, o arunci la gunoi sau o faci cadou cui dorește. Sau nu ai bani de benzină și, în loc să aduni bani pentru benzină, îi dai foc sau o faci cadou, tu rămânând toată viața autostopist. Ei bine, așa a procedat superficialitatea criminală a decidenților politici și a clienților lor, cu economia românească. În loc să caute soluții, au preferat distrugerea cu mâna lor, sau prin „privatizări strategice” (ce minciuni ordinare!). Aceeași atitudine superficială vinovată (sau și mai rău executată la vânzare!) se manifestă și acum cu ceea ce a mai rămas. Industria nucleară este alături de cea electronică și aerospațială printre industriile de vârf tehnologic. Impasul în care a ajuns uzina de apă grea și prelucrarea uraniului, prin proasta administrare, din cauza conducerilor de către clienții politici incompetenți, se rezolvă prin decizia unei fuste șifonate pusă mare directoare, sau ce o fi, sub oblăduirea unui guvern tehnocrat, tot prin desființare. Este o imensă iresponsabilitate. Chiar dacă guvernanții și-ar declara public incompetența salvării industriei nucleare (în fond, industrie energetică!) tot ar fi blamabili. Necazul este că boala socială a superficialității a cuprins toate nivelele sociale de sus până jos, aceasta fiind direcția de propagare a bolii. Fiecare poate vedea superficialitatea ca stare atitudinală în jurul său, în susul și în josul său, până acolo până unde indivizii sunt superficiali cu propria viață, de la consumul de substanţe periculoase la șofat (nicăieri în Europa nu mor atâția oameni prin imprudență pe șosele). Rezultatele școlare la toate nivelele și bacalaureatul exprimă un nivel de superficialitate și de inconștiență greu de înțeles din partea profesorilor, părinților și copiilor, într-o populație care nu are ca atu în viață, oriunde ar emigra, decât competența și capacitatea de muncă. Despre superficialitatea iresponsabilă a politicienilor vorbesc și copiii. Dacă nu vom învăța să devenim serioși în tot ceea ce facem, nu avem nicio șansă. Responsabilitatea este a fiecărui român.