Lumea este în schimbare, nu într-o cosmetizare geopolitică, ci într-o profundă schimbare. Practic plăcile tectonice geopolitice s-au pus în mișcare. Cine vede în fenomenul Trump un accident electoral anecdotic acela nu înțelege istoria și evoluția societăților.

Au intrat în conflict două moduri complet diferite de a înțelege și de a agrea viitorul omenirii. Cel cu o elită puțin numeroasă, care să controleze totul, de la bani la nașteri, de la felul de a concepe viața la raportul credințelor, ștergând de pe mapamond națiunile, uniformizând totul într-un mixaj fără identitate este un model pe cale de împlinire. Celălalt model care pretinde „dreptul rădăcinii”, continuitatea scalei de valori și dreptul la autenticitate în cadrul etnic reacționează și, deocamdată, a depășit handicapul manipulării prin mijloacele de masificare a populației, cel puțin în SUA. Mișcarea (reacția) este mondială, dar conflictul este acut deocamdată doar în SUA. Popoarele europene, așa cum vedem zi de zi, au pornit pe același drum. Nu printr-o personalitate carismatică, ci prin intermediul mișcărilor politice. Diferența ține de diferența de tradiție dintre SUA și Europa. Întotdeauna mișcarea plăcilor tectonice generează cutremure, iar cutremurele geopolitice sunt ca toate marile cutremure, devastatoare. În Europa nu există stat care să nu aibă cu vecinii săi un conflict teritorial mocnit. Cât de lent sau de rapid se mișcă în luptă cele două paradigme este imposibil de prevăzut, dar, odată pornite, ele nu se mai opresc până nu se așază într-un alt echilibru. Care va fi consecința directă asupra statelor europene? Depinde fiecare unde este așezat, pe sol, pe sârmă, etc... și cum este asigurat. Dacă facem o mică evaluare a statelor europene, constatăm că suntem mai izolați ca oricând în istorie, mai neancorați într-un sistem european. Vechile structuri sunt privite tot mai des ca revolute și în final nu există nicio garanție că UE va rămâne și că NATO va fi mult timp ce este. Mai mult, interesele SUA și ale Rusiei, în ciuda aparențelor, apar tot mai convergente, iar soluțiile sunt dictate întotdeauna de interese. În puțini ani, pentru a sta în fața Chinei, SUA și Rusia își vor da mâna, ceea ce va însemna pentru Rusia „joc liber” în cel puțin jumătate de Europă. În ce relații suntem cu Rusia? Cu cine putem forma un cor la microfon? Cu Bulgaria? Inițiativa interbelică a României, acea Mică Antantă a fost preluată nu de semidocții politici de la București, ci de inteligenții de la Budapesta, prin Grupul de la Vișegrad. România ar putea încerca un grup al Frontierei Europei cu Polonia, Țările Baltice și Bulgaria. Dar... cine? De-a lungul istoriei am făcut slalom printre titanii agresivi ai zonei geopolitice, pentru că am avut o elită politică de mare clasă, cu mare deschidere și cu credibilitate intelectuală în afară. Dar măcar fundamentul încrederii într-un stat credibil, dacă nu ar fi subminat de actuala luptă imbecilă dintre stânga și dreapta. Nu le pasă nici unora, nici altora de soarta țării și a poporului. Destul de sigur nici nu înțeleg pericolul furtunii istorice, care se profilează, pentru care o țară (o navă) trebuie să aibă o conducere unitară, care să știe încotro merge și un echipaj disciplinat, care să știe că se vor scufunda odată cu nava. Un lucru esenţial la ora actuală, oricât s-ar urî stânga cu dreapta, este stabilitatea politică și efortul concentrat, care să reancoreze țara în relațiile geopolitice, adică să instaleze plasa de siguranță de sub sârma pe care dansăm, oferind lumii un penibil spectacol de păduchi în călduri. Dar nimeni nu are inteligența și caracterul de a asculta părerea celuilalt, de fapt părerile tuturor și de a fi rațional. Politica afectivă („eu cu ai mei”) este politica oamenilor proști. Politica rațională este politica celui mai general interes, pe termen lung și nu pentru fărâmituri imediate.