Motto: „Tot ce nu este profeţie în România este un atentat împotriva României" (E. Cioran - Schimbarea la faţă a României)

„Nu românizarea noastră feroce întru vegetativul etnografic, ci continua noastră umanizare întru sublimul uman va crea cultura românească"

(V. Pârvan - Discurs la inaugurarea Universităţii din Cluj - 1919)

 

Aşa precum în viaţa personală, în destinul său, fiecare om este singur, desigur în fluviul unui destin colectiv, tot aşa fiecare popor este în destinul său singur în cursul istoriei generale. Lumea este alcătuită din structuri geopolitice, fiecare structură fiind fieful unor seniori şi al mai multor vasali cărora diplomatic li se spune aliaţi ori prieteni. Cine răsfoieşte puţin istoria, va vedea că de când lumea seniorul îşi apară vasalul cât timp are interes să o facă.

Totul începe de la a fi conştient de acest lucru. Din acel moment încep întrebările, cărora trebuie să le cauţi răspuns. Prima întrebare care apare logic este: care este fundamentul unui destin? Toate posibilele căi de analiză duc la un singur răspuns: este demnitatea, adică demnitatea de a fi şi a putea fi tu însuţi, fără nici o dependenţă nedorită faţă de nimeni, trăind în acord cu valorile în care crezi. Fără a fi tu însuţi nu este nimic sau eşti o simplă piesă de schimb ce poate fi oricând înlocuită într-o maşină care nu ştie că exişti şi nici nu-i pasă de acest lucru. Deci lucrurile elementare de la care porneşte destinul unui popor este conştiinţa de sine, demnitatea de a fi el însuşi cu valorile sale şi conştiinţa poporului că în ultimă instanţă nu se poate baza decât pe el însuşi. Numai aşa poţi fiinţa în istorie şi atunci poţi avea rolul tău în istorie. Conştiinţa de sine a popoarelor a existat se pare dintotdeauna, derivând din conştiinţa tribală, care, la rându-i, derivă din cea familială. Ele defineau un grad de extensie a Noităţii ca antonimie la Alteritate. De aceia pentru grecii antici existau grecii şi barbarii (restul), pentru romani existau cetăţenii romani şi restul, ceilalţi, care erau definiţi după originea etnică. Trecerea de la comunismul ideologic la comunismul cultural a adus cu sine ideea diversionistă a dispariţiei naţiunilor însă cu un evident „Ce-i pentru dulăi nu-i şi pentru căţei!". Este dar că dulăilor le-ar pica de minune autodesfiinţarea căţeilor. Atâtea interese şi-ar rezolva! De aceea cu ajutorul mercenarilor cozi de topor, unii vânduţi, alţii doar papagali proşti („a fi la modă") în mass-media limbilor popoarelor mici se caută, se sugerează, se latră etc... ideea că naţiunea este o noţiune vetrustă. Ce vedem în lumea largă? Este perioada Campionatului Mondial de Fotbal. Manifestările de patriotism ating cote naţionaliste (iubire necondiţionată de patrie şi nediscriminatorie valoric), fără a atinge note şovine (iubire de patrie şi ură faţă de alţii). Până şi Obama, deşi pentru americani fotbalul e sport secundar, iese şi spune: „să le arătăm cine suntem noi". Până şi un lider iranian (au cu totul alte valori) iese în public şi mulţumeşte echipei „pentru primul punct câştigat". Adică mândria de sine a popoarelor, conştiinţa că ele sunt ele prin ele însele şi dreptul de a se mândri cu specificul lor este mai viu ca oricând în ultimii 50 de ani. Iar acestea sunt sentimente în creştere. În Anglia şi Franţa naţionaliştii au uimit prin procentul câştigat la alegerile europene. Atacurile de tip Breivik sau cele din Franţa, Belgia etc... nu sunt întâmplătoare. Ele au la bază un curent popular profund, deşi încă neclar. Există o nemulţumire populară (vezi Grecia, Bulgaria, Spania, Portugalia etc...) manifestată faţă de încălcarea suveranităţii popoarelor de către finanţe. Există o frondă şi o rezistenţă oficială faţă de tendinţa dulăilor de a-i băga în cuşcă pe căţei. Vezi atitudinea lui Cameron şi Orban faţă de alegerea unui „prea federalist" în fruntea Europei. Vedeţi accesul de sinceritate (necontrolată) a ministrului polonez de Externe. Dacă cei mari nu vor înţelege adevărul acestor realităţi naturale (popoarele sunt entităţi naturale) sub plapuma demagogiei politice şi a controlului poliţienesc („totul este sub control") patriotismul popoarelor se va patologiza în şovinism cu consecinţe greu de prevăzut în viitorul mediu, nu îndepărtat. Cum stăm noi cu demnitatea? Preşedintele ţării şi toată familia sa sunt şi o imagine a ţării. Ce spectacol oferă? Preşedintele, chiar dacă nu a avut relaţii directe cu mafiotul rom, avea obligaţia de a-şi pune fratele la punct. N-a avut simţul demnităţii de a o face. Atenţie! Demnitar vine de la demnitate. Partidul „conducător", fără a avea nevoie, vrea să se asocieze cu un şantajist tuciuriu în cerul gurii din cauza imoralităţii. Noroc că vine UDMR - ul (cinste lor!) şi spune „stop". Noi nu ne asociem cu aşa ceva", salvează poporul român de o penibilă imagine în faţa lumii. Parlamentul îşi apără hoţii, interzice justiţiei să se ocupe de hoţii din curtea sa. Halal demnitate! Nu are poporul dreptate să creadă că „cine se aseamănă se adună"? şi să strige toată ziua „Hoţii! Hoţii!" Nu ar fi de demnitatea lor să se cureţe de hoţi? La Cupa Mondială? O catastrofă de reporter al TVR scuipă în capul maică-sii şi al lui taică-său, tratează cu flegme limba maternă. Vezi doamne, portar este plebeu, iar goolkeeper este mare fâs al limbii române. Nu mai ştim de Cupa Mondială (este prea neaoş), ci „la vechea World Cup....". În fine, este atât de prost încât nu ştie ce vorbeşte: selecţionerul brazilian „nu mai are bagaj genetic..." Gogomanul nu ştie că fiii şi nepoţii au aceleaşi bagaj genetic cu părinţii şi bunicii. A vrut să spună „nu mai are materialul uman", dar asta este altceva. Plin de morgă intelectuală ca un „concert" după ce s-a ghiftuit cu fasole, când la o poartă apare riscul de gol, acolo „este deranj". Televiziunea publică este totuşi plătită din banii noştri. Este incapabilă conducerea televiziunii de a găsi, măcar pentru transmisii cu o asemenea audienţă, un reporter cu un IQ corespunzător şi un vorbitor nedebil de limba română? De ce să fim jigniţi tot timpul? În fine, toate exemplele se referă la demnitate. Cine o caută o are. Este adevărat că nu toţi indivizii sunt capabili de demnitate, dar când este vorba despre demnitatea unui popor atunci toţi cei care înţeleg acest lucru au obligaţia de a o promova în cercurile, în grupurile pe care le frecventează, indiferent de poziţia socială. Demnitatea este deasupra tuturor celorlalte criterii de definire a omului şi a popoarelor.

(5 iulie 2014)

 

Restituiri - Din arhiva profesorului Cornuţiu

Profesorul Gavril Cornuţiu a fost o voce puternică în peisajul publicistic bihorean. Promotor al jurnalismului civic, profesorul Cornuţiu a abordat de-a lungul timpului în CRIŞANA subiecte care preocupă opinia publică în cel mai înalt grad. Conştient că doar prin implicare poate modela opinia publică, îi poate deschide ochii şi arăta calea de urmat, profesorul Cornuţiu a practicat jurnalismul de opinie metodic, cu acurateţea cercetătorului rodat în standarde înalte. Articolele sale erau scrise de mână, în caligrafia unui doctor în medicină, dar acurateţea logică, cursivitatea şi argumentarea solidă a scrierii făceau din ele un moment literar destul de rar întâlnit în presa zilelor noastre.

Pentru cititorii care l-au apreciat, reluăm câteva din articolele sale publicate de-a lungul timpului în CRIŞANA. Un ziar la care a ţinut, pe care îl citea constant, cu plăcere, cu ochi critic uneori, dar la care nu a renunţat niciodată. 

D.M.