Iată singurul principiu care asigură performanţa. Adică, orice ai decis să faci, să consideri ca miza este pe viaţă şi pe moarte, implicându-te ca atare în realizarea obiectivului ca şi cum de acel obiectiv depinde viaţa ta.

Această atitudine nu este posibilă decât atunci când eşti un om serios ca fel de a fi, când consideri că viaţa nu este o băşcălie, nici o vacanţă de om calic. Această seriozitate mai garantează două lucruri. Întâi asigură rezervele de voinţă pentru a termina ceea ce ai început, lucrul început şi nesfârşit nefiind decât risipă în vânt. În al doilea rând, garantează trăinicia lucrului făcut în contradicţie absolută cu improvizaţia „lasă că-i bine şi aşa!”. Ceea ce izbeşte privind comportamentul actual al românilor din ultimele decenii este superficialitatea cu care abordează toate lucrurile din viaţa personală, socială şi naţională. Să luăm de exemplu locul de muncă. Deşi mare parte din populaţie cunosc durerea lipsei locului de muncă, iar alte milioane cunosc durerea desţărării ca să caute un loc de muncă, cei care îl găsesc sau au norocul de a-l avea îl tratează ca pe o corvoadă sau ca pe un divertisment, de care te foloseşti temporar, fără a conştientiza că de dezvoltarea acestui loc de muncă depinde viitorul lui, al copiilor lui şi de fapt al generaţiei viitoare. Ca să fac o comparaţie, românii din actuala generaţie, în loc să trateze locul de muncă aşa cum tratezi o soţie, pe care o iubeşti şi o respecţi, îl tratează ca pe o amantă, pe care o dispreţuieşti şi doar te foloseşti de ea. Consecinţele sociale şi economice sunt cele pe care le vedem. Ce poţi spune despre actualele generaţii care se plâng continuu de mizerie şi nedreptate, strigând: „jos hoţii, jos mafioţii”, dar la alegeri se duc şi îşi aleg primari puşcăriaşi şi parlamentari dovedit hoţi şi mincinoşi. Nu este aceasta o uluitoare superficialitate în gândire? Nu poţi pregăţi un viitor mai teribil de mizer copiilor tăi decât alegând factori locali şi naţionali de decizie nişte puşcăriabili. Superficialitatea în gândire şi în spiritualitate este flagrant vizibilă în succesul pe care îl au în rândul actualelor generaţii băşcălia şi manelele, băşcălia în loc de umor, iar manelele în loc de muzică-muzică. Băşcălia este umorul sufletelor grosolane, inferioare, echivalentă râgâielii şi altor zgomote corporale. Calitatea muzicii exprimă nivelul spiritual al unui om. Trei lucruri definesc, în accepţiunea unor cercetători sociologi, nivelul de civilizaţie al unei populaţii: muzica pe care o ascultă (calitatea spirituală), bucătăria (gradul de pretenţii şi rafinamentul) şi WC-ul (gradul de curăţenie). Până unde duce superficialitatea! Una dintre cele mai importante izvoare ale acestei superficialităţi este degradarea şcolii (elevii sunt cum sunt profesorii, înainte ca elevii să fie repetenţi sunt repetenţi profesorii!) şi calitatea culturii promovate de mijloacele de masificare, în primul rând, televiziunile. Totul seamănă cu un program mondial de transformare a mulţimilor, a popoarelor, în turme de rumegătoare, fericite că pot rumega şi râgâi, fiind astfel uşor de pus la lucru pentru alţii şi apoi de dus la păscut. Ţelul se atinge prin promovarea superficialităţii. Hai, Joiană, că ţi-e bine! Decât un om nefericit mai bine să fii o vacă fericită sau... Se salvează cine poate de superficialitate!