Habituarea este una dintre cele mai necruțătoare chingi ale comportamentului uman. În urmă cu decenii rula pe ecrane un film fabulos, Mondo Cane. În acest film exista următoarea scenă reală: Undeva în răsăritul Africii încă se păstrează un vechi obicei, dreptul de „prima noce” al sultanului locului.

Practic toate miresele erau duse în noaptea nunții spre a fi fericite de sultan, sau la curtea sultanului. La un moment dat, sub presiunea factorilor externi, acest drept al sultanului a fost abolit. Ei bine, populația plângea disperată ca la sfârșitul lumii. „Ce va fi?”. Scăpați din chingi erau zăpăciți și deznădăjduiți. Aceste chingi sunt de multe feluri. Românii au fost ținuți în chingile unei discipline dirijate, fără pardon înainte de 1989. Nimeni nu mișca în front. Chingile au fost rupte în 1989, dar habituarea, deci necesitatea stăpânului, șefului, protectorului etc.... a rămas. Consecința este că, după 27 de ani, în România se practică o politică latifundiară. Nu a existat partid politic fără un stăpân de necontestat. În niciun partid membrii acestuia nu au avut curajul să cârtească împotriva masculului alfa, iar dacă se găseau asemenea membri, în curs de trezire, erau puși la colț, sau exmatriculați dacă nu de latifundiari atunci de către ceilalți membri de partid, care săreau arătându-și colții și spumegând să-și apere stăpânul. În niciun partid politic românesc postdecembrist nu a existat viață democratică de partid, deși lozinca era vânturată zgomotos de câte ori era cazul. Așa a fost posibil faptul ca un latifundiar, mare han, să sacrifice o țară pentru un interes propriu. Hanul a făcut gafa pentru că nimeni nu a avut curajul, sau poate nu a intuit că grațierea pușcăriașilor este dincolo de admisibil. Băieții de mingi („Ia aduceți voi mingea aia care a sărit gardul și mai  aduceți și un pachet de țigări!”) au executat orbește. Cel mai mic și-a înghițit slugărnicia. La o asemenea sfidare a unui popor întreg era necesară o reacție oficială. A existat din partea președintelui, dar și acesta din neatenție, neînțelegere, sau prost sfătuit, a călcat în ce nu trebuia. A fost o gafă ieșirea lui pe stradă, ca manifestant. Un președinte nu demonstrează împotriva inițiativelor guvernului său. Importantă însă a fost reacția publică împotriva actului imoral al grațierii pușcăriașilor și penalilor, plus modalitatea hoțească de promulgare. Doar hoții se trezesc după ce cade întunericul și-și fac treburile înainte de a se lumina. Actul de solidaritate umană a fost impresionant și a generat pe plan internațional o undă de simpatie, îmbunătățind imaginea poporului român. Dar imediat și de aceasta s-a profitat. Este în afara oricărei îndoieli că apoi a existat o coordonare profesionistă la nivel de țară. Toată lumea știe că distrugerea economică și socială postdecembristă s-a datorat hoției și corupției. Actuala manifestare populară nu a avut niciun scop politic, ea a vizat un principiu, populația nemaisuportând corupția și iertarea corupților. Dar s-a încercat manipularea populației în sens politic. Am auzit aberații la TV anti-Română „ultima baricadă a administrației Obama” și alte inepții, încercând să devieze reacția populară în sens proglobalist. Atât de furibunzi sunt ţuţerii globalismului, încât într-o emisiune cu „analiști” (sâc!), când unul dintre ei a pomenit sintagma „interes național” un cunoscut om, (cer scuze pentru limbaj nu pot să-i spun decât gargaragiu) a sărit ca ars: „Iar cu discursuri patriotarde? Mai lăsați-le!” Intervenția manipulatorilor, care încearcă să profite de orice, creează confuzie în înțelegerea fenomenelor sociale. Reacția aparent opusă, cea antiprezidențială, nu este nici principială, nici politică. Este reacția celor indirect interesați de posibilitatea grațierii, de aceea îl atacă pe președinte cu ură. Ei nu acceptă un dialog. Ei doresc distrugerea stavilei aflate în calea grațierii. În toată această vânzoleală gruparea cea mai jignită a fost imensa majoritate a membrilor PSD, oameni cinstiți care nu trebuie asimilați cu penalii care îi fac de rușine. Cu cât o societate este mai săracă, cu atât are mai mare nevoie de un partid de stânga, iar macularea lui este o pagubă pentru respectiva societate. Din toată tărășenia poporul român a ieșit cu o imagine mult îmbunătățită, dar conducerea țării a ieșit cu o credibilitate mult șifonată, într-un context internațional tot mai nesigur geopolitic, cu vecinătăți tot mai dușmănoase. Șanse mari nu există, pentru că selecția oamenilor de decizie este făcută prin vot, iar populația, în imensa ei majoritate incultă și manipulabilă, alege cu hormonii și nu cu rațiunea. Așa se face că în Parlament (pepinieră pentru guvern) poporul român a ales pe lângă cele peste 20 de  persoane maculate penal, încă 43 de persoane de un nivel de te îngrozești cine face legile în această țară. Deci, 43 de deputați sunt: electrician, merceolog, tâmplar, subofițer, tractorist, morar, muncitor necalificat, etc..., etc.... Unii dintre ei, după ce au ajuns mărunți lideri locali, s-au vopsit cu un liceu, apoi mai puțini au reușit chiar să-și cârpească o diplomă de licențiat la hiperfacultățile „democratice, libere și independente”. Pe lângă aceștia încă vreo două domnișoare de 22 și parcă 24 de ani, care se pricep.... la ce credeți că se pricep? Aceste afirmații pot fi verificate de către oricine pe internet, pe site-urile Parlamentului. Pe mâna cui a dat soarta țării Măria Sa Boborul, cel cu un nivel de cultură generală și civilă... Deci toată lumea este de vină, de la președinte, la mărunții hani, la popor, de la popă la gropar. Ceea ce-i unește pe toți aceștia este un învățământ demagogic. Nu vom avea oameni pe care să ne putem baza în această țară, până când învățământul va fi real, nemincinos și eficient. Până atunci suntem singura țară din lume în care știința se face în pușcării.