Motto: „Ferice de acela căruia cerul i-a dat o bucată de pâine, fără ca să fie obligat de a fi recunoscător faţă de altul decât cerul însuşi” (Miguel de Cervantes - Don Quijote, 1605).

 

Adică fericit cel care dispune el singur de el însuşi. Una dintre ideile fundamentale care au făcut posibil progresul uluitor, în acceleraţie progresivă a omenirii, a fost ideea egalităţii naturale a indivizilor, ceea ce presupune independenţa lor totală. Dacă toţi indivizii sunt natural independenţi, înseamnă că şi popoarele s-au născut independente. Dar vremurile se pare că au pus piciorul pe frână. Ba, mai mult, semnele sunt că ele vor să schimbe direcţia înspre un trecut cum nu a mai fost. Vechea faţă a sclavagismului îşi inventează feţe noi. Deocamdată, doar fotbaliştii sunt de vânzare-cumpărare, preţul stabilindu-l proprietarii de cluburi. Ei sunt experimentul prin care lumea se obişnuieşte cu ideea. Apoi vor urma alte categorii de oameni, unele după altele. Procesul este lent, dorindu-se a fi un proces istoric fără cataclisme sociale. Aceasta, la nivel de indivizi. Dar şi popoarelor li se rezervă aceeaşi soartă. Soarta lor a fost deja preluată în mâini de către comunismul cultural, care dirijează lumea spre sclavagismul viitorului. Mijloacele prin care lumea a fost luată în stăpânire de către comunismul cultural sunt două. Primul a fost cel economic comercial. Al doilea este cel financiar. Al treilea este (de fapt, a fost primul) schimbarea guvernelor naţionale prea legate de glie cu guverne de aplaudaci ai comunismului cultural, care a fost baza teoretică a tuturor mişcărilor. Să le luăm pe rând. Mijlocul economic comercial. Comerţul globalizat înseamnă că încet, încet micii comercianţi locali să fie substituiţi de lanţurile comerciale multinaţionale. Acestea înlătură lent, dar eficient, orice alte lanţuri comerciale. Rămân încet, încet câteva lanţuri comerciale care domină lumea. Acestea, prin monopol, hotărăsc preţurile, ce produse vând, de unde le cumpără etc... Banii...banii... Astfel pot fi controlate locurile de muncă, veniturile unei populaţii date care reacţionează faţă de propriul sistem statal, guvern etc... Cel financiar. Banii sunt într-o societate ceea ce este sângele în organism. Controlul sângelui controlează viaţa şi moartea organismului. Cine controlează circuitul banului? Băncile. Popoarele mici precum românii au fost lăsate fără bănci, care au fost cumpărate „strategic”. Care este strategia lor? Doar două exemple. Cu toţii am asistat la criza financiară a multor bănci din lume. O criză inteligentă, deoarece, pentru a evita seisme sociale, multe state ale lumii au procedat la refinanţarea băncilor „falimentare”. Practic au luat de la popoarele lor sume colosale, care au fost vărsate în vistieriile băncilor, bani care apoi ajung la înţeleapta conducere a mişcării banilor pe plan mondial. Este un exemplu de ventuză, prin care munca unor popoare întregi este aspirată şi pompată în folosul altora. Un alt exemplu. Una şi aceeaşi bancă acordă în ţara de origine împrumuturi cu dobânzi de 0,5%, iar în ţările în care le-au „privatizat” (furat) băncile împrumută cu dobânzi de 6-8 %, deci de 12-16 ori mai mari. Practic aspiră munca populaţiei din ţara învinsă înspre metropolă, unde pot circula bani mulţi şi împrumutaţi ieftin, crescând bunăstarea metropolei. Lumea nu-şi va putea păstra libertatea şi nu va putea evita sclavagismul viitorului decât revizuind complet legislaţia, atât la nivel local, cât şi la nivel planetar, care reglementează funcţionarea băncilor şi drepturile lor. Aceleaşi măsuri sunt necesare şi pentru reglementarea funcţionării marilor lanţuri comerciale internaţionale. Dacă nu este prea târziu desigur. Semne că s-ar putea să fie destul de târziu se văd după reacţia guvernelor Europei, vizavi de musulmanizarea acesteia. Dacă în Londra musulmanii au fost cei care au decis alegerea primarului, atunci vă rog să intuiţi situaţia peste câteva generaţii. Prin legile statistice ale demografiei, popoarelor Europei vor ajunge minoritare în propriile ţări. Aceasta este răzbunarea comunismului cultural pe Europa. Cele câteva amănunte semnalate, care nu sunt decât vârful aisbergului, vor fi taxate drept deliruri sau mituri false. Pentru a le combate, comunismul cultural are mercenari în fiecare ţară, tuţeri, care trebuie să combată, să nege, să destructureze orice idee sau tendinţă de conştientizare a situaţiei. Nimic nu deranjează mai mult acest mers al lucrurilor decât conştientizarea la nivel de mase a adevăratei direcţii de evoluţie a lumii de azi.