În Dicționarul Limbii Române Moderne, cultura este definită ca fiind: totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire în procesul muncii desfășurate de-a lungul istoriei; faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel ridicat de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva; om de cultură-persoană care posedă un nivel intelectual ridicat, etc..., acestea fiind sensurile care ne interesează pe noi în abordarea temei propuse.

După unii economiști, sociologi, filozofi etc., factorul esențial al dezvoltării nu este capitalul, ci atitudinea oamenilor de a folosi natura pentru producerea de bogății, protejând-o și exploatând-o rațional. De asemenea, astăzi oamenii au conștientizat că problemele cu care se confruntă (subdezvoltarea, decalajele) nu pot fi rezolvate acționând numai prin componenta economică, că importante schimbări de fond în situația actuală pot veni din componenta culturală, educațională și informațională. Prin procesele educaționale și de învățare are loc însușirea unor valori culturale, a unor norme de comportament, a unor modele reflectate în modalitățile de gândire și de acțiune ale omului, fiecare generație însușindu-și valorile culturale acumulate încă din primii ani de viață, prin integrarea individului în viața socială și prin procesele educaționale și de învățare. Procesul de însușire a culturii este esențial pentru orice societate, cultura fiind un element viu, în care se reflectă aspirațiile fiecărei generații. În perioada actuală când se caută noi soluții problemelor globale cu care se confruntă omenirea, pentru a edifica o lume mai bună, componentei culturale, educaționale și informaționale îi revin noi atribuții în impulsionarea creativității în toate domeniile (economic, social, politic, tehnologic, etc.). Numai acele societăți în care componenta culturală, educațională și informațională ocupă un loc ales vor putea fi niște societăți dinamice în vectorul creștere-dezvoltare-progres și al construirii unei lumi mai bune pentru toți locuitorii planetei și nu numai pentru cei privilegiați. Cultura nu trebuie să se mai limiteze numai la cunoașterea lumii, ci și la organizarea ei pe toate planurile, la asigurarea unui climat de liniște, de pace furnizând elementele necesare adaptărilor și schimbărilor profunde și oferind soluții coerente, operaționale, noi paradigme și direcții de acțiune, care să nu se bazeze pe concepte și mecanisme de exploatare, dominație, inechitate, inegalitate, forță și violență. Trebuie să ne dezvățăm să folosim forța și violența în rezolvarea stărilor conflictuale, căci violența naște violență și armele nasc arme. Libertatea, egalitatea, echitatea, responsabilitatea, solidaritatea, participarea și chiar securitatea nu pot fi realizare în afara componentei culturale, de învățare și comunicare. Cultura considerată ca un depozit al experiențelor trecute, trebuie să devină un izvor de inspirație și de imaginare a viitorului. Ea nu trebuie să joace un rol post-figurativ, ci unul prefigurativ, adică să privească spre ce va urma, spre experiențele virtuale, necunoscute încă, spre aspirații, idealuri, trebuințe, interese, etc., astfel încât procesele cultural-educaționale și informaționale să impulsioneze mersul societății spre evoluțiile dorite, adică spre crearea unei lumi mai bune și mai drepte, ceea ce presupune politici culturale adecvate și în concordanță cu politicile economico-sociale ale statelor, pentru a diminua inegalitatea culturală existentă astăzi în lume, care te izbește la fel de pregnant ca și în celelalte domenii. Astăzi, marile centre culturale din țările bogate, acaparează și concentrează în mâinile lor colecțiile cele mai valoroase din toate domeniile, precum și mijloacele materiale de producție culturală, în timp ce culturile țărilor mai mici și sărace sunt neglijate, ori democratizarea nu poate fi făcută și concepută fără un acces larg de cultură, ceea ce presupune difuzarea culturilor în mase, dându-le acestora posibilitatea de a participa la actul de cultură și chiar la crearea de cultură în mod nemijlocit. Politicile culturale pot sta la baza unei noi epoci, care să contribuie la reconstrucția socială și culturală a omului modern, la susținerea proceselor de autodezvoltare, căci omul contemporan resimte nevoia viziunii integratoare de tip holistic (formarea întregului din suma părților).

Participarea maselor la actul de cultură poate constitui un factor de creație și inovație, motiv pentru care cultura trebuie inserată în politicile de dezvoltare la nivel național. Pentru aceasta trebuie creat un larg cadru instituțional în toare așezările urbane și rurale, astfel încât membrii colectivităților respective să devină nu numai consumatori de cultură ci și creatori de cultură, cultura fiind unul din mijloacele principale de manifestare a identității naționale, factorul care asigură supraviețuirea unei națiuni, precum și mijlocul de a amplifica dialogul și comunicarea internațională și de a contribui la dezvoltarea patrimoniului național și universal. Cultura nu trebuie să fie doar apanajul elitelor, fiind necesar ca masele largi de oameni să fie antrenați în actul de cultură, deoarece numai așa i se dă culturii încărcătura și rolul de ferment al construirii unei lumi mai bune, mai umane. Atât cultura umanistă (în sensul clasic al valorilor literar-artistice) cât și cultura științifică și tehnologică sunt elemente de civilizație la care trebuie să aibă acces toți oamenii, indiferent de rangul social, căci omul este o ființă culturală și nu trebuie exclus sub nicio formă și sub nici un motiv, din trinomul om-cultură-dezvoltare, iar idealul cultural este unul din factorii importanți și eficienți ai dezvoltării și progresului. Privită prin prisma antropologiei (știința care se ocupă cu studiul originii și evoluției biologice a omului) și a sociologiei, orice activitate socială este și culturală, în același timp, deoarece normele și valorile sunt fructul unei elaborări constituite în sânul unui sistem de relații sociale, astfel că oamenii sunt, în același timp, purtători, creatori și realizatori de cultură, creindu-și continuu noi modele culturale de viață la care aspiră șipe care, apoi, le transpun în practică, astfel că se poate spune că prin cultură se înțelege tot ceea ce apara în urma activității omului, ca rezultat al gândirii și muncii lui precum și modul deviață al unei societăți, cuprinzând un agregat demodele culturale, care acționează ca un ghid indispensabil în toate împrejurările vieții. Sub aspect antropologic și sociologic, prin cultură se înțelege totalitatea cunoștințelor, credințelor, obiceiurilor, codurilor juridice și morale, artei, tehnicilor de gândire și simțire, modelelor afective, idealurilor, regulilor de comportare, deprinderilor căpătate de om ca membru al societății. Cultura nu este o componentă adăugată dezvoltării sociale, ci o parte organică a acesteia, constituindu-se, în același timp ca factor, concomitentă și rezultantă a dezvoltării, sursă a unor opțiuni concrete, factor de coeziune (legătură strânsă) în procesul creșterii economice, dezvoltării sociale și progresului, în edificarea unei lumi mai bune, mai umane. Fără accesul larg la cultură, posibilitatea dea participa la actul de creație și inovație este foarte mică. Participarea și creativitatea sunt factori vitali pentru individ și colectivitate, ceea ce impune situarea acțiunii culturale în cadrul global al dezvoltării multidimensionale a națiunilor. Un înalt grad de cultură înseamnă și un înalt grad de civilizație. Civilizația nu constă numai într-o mare industrie și universități în care se predă doar știința. Aceasta este civilizația materială. Există o alta, superioară, care nu permite ca demnitatea umană să sufere înjosiri continue, fără ca oamenii să protesteze. Civilizația înseamnă o continuă cizelare a spiritului, respectul față de semenul tău, admiterea părerii celuilalt, îmblânzirea moravurilor, etc. Un popor poate aspira la un destin numai dacă este civilizat, iar civilizația fără un înalt grad de cultură în masă (nu de masă), nu există.