Toată lumea se întreabă de ce toate popoarele care au scăpat de râia comunistă au putut porni motoarele și progresează, inclusiv albanezii, iar noi ne scufundăm în băltoaca neputinței. Există câteva condiții mintale pentru un popor, care îi oferă acces la progres. Prima este cultul muncii. La ora actuală, ca niciodată în istoria noastră, nu există ceva mai de disprețuit decât munca.

Această devalorizare a muncii are două rădăcini. Prima este veche de peste 60 de ani prin promovările pe scară socială „prin pile”, bunăstarea nu venea și nu vine din muncă, ci din acea poziție socială ocupată în lipsa oricărui principiu de validare. A doua este cu mult mai profundă și ține de momentul existențial al acestei generații, de modul de a crește copiii: „am lucrat eu destul şi pentru el”, părinții nerealizând că în felul acesta nici dușmanii nu ar putea să le facă copiilor lor un rău mai mare. Părinții care nu cultivă copiilor cultul muncii își bat joc de ei și îi pregătesc pentru durere. A doua condiție este cultul valorilor. S-a ajuns în situația în care orice mitocan se consideră cel puțin egal cu orice valoare, fie ea chiar de notorietate națională sau europeană. Nu mai există nici un respect pentru nivelul de inteligență și cultură al omului. Proasta înțelegere a libertății a pervertit în acest sens gândirea mulțimii. A treia condiție este disciplina. Disciplina ca fel de a fi, ca atitudine, se aplică oricărui domeniu al vieții, fie că e vorba despre muncă, despre viața în societate, despre instituții etc... Există indisciplină în școli, copiii crescând deformați, cu o incapacitate definitivă de a se încadra într-o muncă performantă. Există indisciplină în toate instituțiile statului. Există indisciplină în viața publică, începând cu șoselele, din care cauză avem cei mai mulți morţi pe șoselele din Europa. Indisciplina generează haos. Viața noastră socială și economia este haotică. A patra condiție este cultul rigurozității, adică ceea ce faci să fie exact ce trebuie să faci, verificat și răsverificat. Încă nu am depășit stadiul țambalagismului „bat un par și e bine și așa”, „ține azi, mâine vom vedea” etc... A cincea condiție este credința în ceea ce faci. La noi, la ora actuală, nimeni nu mai crede în ceea ce face, consideră că minciuna este justificată pentru a ajunge să parvină. Toate generațiile anterioare, inclusiv comuniștii, credeau în ceea ce făceau, de aceea în secolele anterioare își dădeau viața pentru patrie, pentru ideile sociale în care credeau, pentru credința religioasă. Astăzi până și diploma, și poziția de preot se cumpără, deci este o minciună. Toată viața noastră socială este condusă de minciună. Iar minciuna generează faliment uman și social. A șasea condiție este credința în tine însuți și în ai tăi. Noi ne bălăcim într-un autodispreț sinucigaș și într-o umilință demnă de dispreț. A șaptea condiție este demnitatea. Lipsa de demnitate generală și a reprezentanților oficiali care ne reprezintă în lume ne-a adus multă desconsiderare și dispreț,din partea lumii civilizate. Când tu nu crezi în tine, nimeni nu va crede niciodată în tine, iar când nu ai demnitate nu te respectă nimeni. Am înșirat cele mai importante condiții psihologice necesare depășirii unei crize existențiale naționale. Pentru depășirea acestei crize este necesar ca fiecare român conștient de soarta lui și a conaționalilor săi să se responsabilizeze, să corecteze pentru el și să pretindă cel puțin familiei sale, rudeniilor și prietenilor să-și corecteze aceste carențe, simptome ale unei periculoase boli sociale, o cruntă criză existențială națională.