Mă servesc de amintire, de această formă afectivă a memoriei, după cum este definită de Kierkegaard, dar atât de dragă mie, cu toate imperfecţiunile ei. Argumentul, motivul esenţial, care impune acest demers, alcătuit din fapte şi reflecţii, realităţi sociale şi politice, confruntări şi dispute, istorie şi memorii, idei platonice sau arhetipuri închipuite, cu sau fără relevanţă admiţând chiar că sunt o plăsmuire mitică, dar mai aproape de adevăr, au fost determinante.

 

 Un adevăr al existenţei noastre cotidiene din ultimul sfert de secol, mai ales a celor implicaţi, a celor militanţi. Trăim într-o lume plină de mizerii, „zbucium în declinul neamului”, prevestindu-ne apogeul josniciei naţionale - prin dezvoltarea cruntei răutăţi umane şi dramatic lupta pentru parvenire ce provoacă degradarea societăţii româneşti, fără remuşcări. Peste tot întâlnim frământări şi nedreptăţi , „crime” şi crize, păcăleli şi manipulări, s.a. Dacă nu mi-ar părea rău pentru Democraţie, nemachiavelic fiind şi disciplina nu-mi lipseşte, mâine aş desfiinţa partidele politice pentru un răstimp, atât de necesar pentu liniştea neamului, curăţirii, igenizării şi purificării, aruncând balastul la groapa de gunoi a istoriei. Trăim, cum spuneam, într-o lume zbuciumată şi dezechilibrată, profană şi imbecilă (de la imbecilii întâlniţi la tot pasul), stăpâniţi de relicve umane, de frământări şi nedreptăţi, dar optimişti pentru că unii mai visăm la orice ne-ar face mai buni, mai drepţi, mai nobili, mai frumoşi, într-un cuvânt mai oameni, încercând să dăruim semenilor noştri un dram de sensibilitate spirituală, de credinţă, de sens vieţii, ce să nască bucurii şi frumuseţe, în ultimă instanţă speranţa pentru o viaţă mai bună, mai demnă, şi mai liniştită cu scopul mărturisit prin demersuri, iniţiative şi practici concrete, să eliminăm, să abolim sărăcia, pauperizarea şi umilinţa perpetuă la care este supus poporul român. Şi o putem face! Personal, în decursul timpurilor, căutăm sprijin, căutăm tipul de OM (Omul  fiinţă), pe care să mă bizui pentru deschiderea, dezvoltarea şi clădirea viziunii mele de viaţă. Ştiam că este posibil. A fost şi este posibil, atât pentru mine cât şi pentru semenii mei, cu toate rudimentele umane întâlnite (oameni limitaţi şi egoişti indiferent de pregătire). Onest, am căutat certitudini care să fie purtătoare de inteligenţă, de generozitate intelectuală, de responsabilitate umană şi socială, oameni care să aibă şi HARUL de-a induce şi genera binele, omenescul, într-o comuniune umană superioară. DA ! O viziune idealistă, dar perfect înfăptuibilă şi aşa a fost pâna la un loc. Stăpânit de ideea împlinirilor profesionale, umane, morale, sociale, etc., m-am slujit de puterea unor energii interioare, a ordinii, a  exemplului şi sacrificiului personal, în neliniştea vremii. Dând sens lucrurilor, ne-am situat arbitrar dincolo de bine şi de rău, nădăjduind în superioritatea omului evoluat, social, politic şi cultural, abordând implicarea justificată istoric şi moral, în lumea politicului. Obiectivul suprem era evoluţia spre o civilizaţie superioară, spre lumea valorilor umane, morale şi sociale, naţionale dar şi materiale şi spirituale. Nu mă aşteptam să intru într-un tunel obscurantist şi demagog în care demonii „politicului” se aşezaseră hegemonic într-o „concurenţă politică” josnică, de imagine sălbatică, dar mascată de voalul „bunului simţ”, a „bunei credinţe”, sub care se ascundea setea de putere, urmărind „gloria” personală sau a familiei! Aş numi-o fanatism sau impotenţă politică. Stare care exclude orice coleg sau adversar politic, hăţindu-l în subsolurile apartenenţei partinice.

Stupefiaţi, dar nu tulburaţi, ne-am angajat într-o existenţă, o aventură politică cenzurată, pe un drum permanent neliniştit, însoţit de un mister inefabil evanescent, incitant pentru minţile deschise, curate, cinstite şi dedicate destinului cetăţii – dar atât de rare, cu scopul de a contribui la emanciparea şi educaţia municipalităţii, a judeţului, a ţării. Un angajament, un demers neînţeles, eronat şi absurd (vezi comentariile acoliţilor), fără valoare pentru besmeticii unei politici de gaşcă, care nu ţin cont de aspiraţiile, de necesităţile reale, de visele de preamărire a neamului românesc. Într-un cuvânt înaltul grad de cultură şi tradiţie. Cultura pentru ei este un surogat ieftin şi captiv, pentru că forţa care vine din cultură şi care aparţine spiritelor superioare îi sperie, le e frică că-i desfigurează. Apelează rapid la „crimă” şi la preparatele „vegetale”, apoi, satisfăcuţ,i dau raportul, iar în momentul în care le perturbi „proiectul” fac totul, din puţinul lor, să te elimine, pentru că ei sunt incapabili să se mişte la vedere, în lumea vizibilă. Invizibilul, întunericul le este sfetnic bun. Ei cred că au devenit limpezi, ilustrativ pentru complicaţiile existenţei falsificate, neglijând tradiţiile etice reale ale pământului din care s-au născut, uitând de reprezentanţii adevăraţi ai spiritului românesc. Confruntările şi „lupta” acestora iau uneori forme absolut paradoxale, prin vulgarităţi, spre excludere a valorilor din viaţa politică, din viaţa publică, fără eleganţă, fără proteste. Arta, cultura, esenţa şi forma artei taxand-o imediat inspiraţi de insolenţa absurdă a rudimentarului, a snobismului ocult, frica de idealul social. Surprinzător ne lovim de o inconştienţă colectivă, de frica de urmări, de grotescul răzbunării.

Prin dinamica şi frumuseţea energiei personale generoase şi generatoare de viaţă culturală şi spirituală, am încercat să deschid perspective şi speranţe înălţătoare folosindu-mă şi de eşichierul politic. Aveam speranţe în împliniri mari susţinut partinic! Mari decepţii! Dacă prima încercare de conştiinţă, ca membru al unui partid emblematic pentru fiinţa noastră naţională, mai ales ardelenească - PNŢ-CD, partid de centru-stânga, am parcurs un drum lung de aproape 20 de ani, conştient că trăim într-o lume dezechilibrată şi mistuitoare, aici finalităţile au fost imposibile cu tot statutul istoric şi de creştin-democrat.

 A urmat în ultimii 7-8 ani experienţa tristă într-un partid social-democrat de alte dimensiuni. Deziluziile au fost devastatoare, nu datorită oamenilor (membrilor acestui partid după deformare în reformare, oameni frumoşi, dar uşor manipulabili prin structura lor socio-culturală tradiţională), mulţi devotaţi ideologiei (?!), ceea ce nu este de reproşat, ci din cauza mişcărilor tectonice din vârful piramidei; lipsa de respect, răutate umană, rudimentarism cultural, incompetenţă şi suspiciune, şiretenie. Mai grav, din punct de vedere spiritual, incapacitatea de-a fi apropiaţi creaţiilor, creatorilor, valorilor culturale. Lipsa capacităţii de ataşament şi înţelegere faţă de necesităţile materiale şi financiare, de sistemele de organizare şi prolificitate civică şi culturală, a tuturor factorilor, nu numai politici, ci şi a acelora instituţional-administrative; partide, primării, prefectură, consilii locale sau judeţene ş.a. Am întâlnit un sistem discreţionar şi obtuz şi nu numai aici. Parcă cele 2-3 partide mai răsărite sunt bătute de Dumnezeu. Lumea spirituală, creatorii  în majoritatea lor oare nu au suferit destul în ultimii 60-70 de ani?

Calomniile abile şi impostura, aproape şi-au intrat în drepturi în ultimii 25 de ani, ceea ce nu ne poate lăsa indiferenţi. Suntem angajaţi de acum, cu argumente, într-o lungă luptă şi complicatul calvar al drumului pentru emancipare şi drepturi culturale şi spirituale, pentru creaţie, rupându-ne dintr-un sistem opresor, brutal şi indiferent. Dorim să ridicăm un „monumental” soclu al demnităţii umane apărând drepturile creatorilor, având încă prejudecata fundamentală a creaţiilor valoroase, de calitate din toate domeniile; arte plasice - sculptura, pictura şi grafica ş.a.,  muzica şi literatura, teatru şi tradiţii, în urbea noastră de pe Crişul Repede, oraş care trebuie să renască din cenuşa mediocrităţii.