CS Oşorhei - ASFC Recea 1-1 (0-1) - Egal după un meci de luptă
Deşi fără miză deosebită, duelul bihoreano-maramureşean de la Alparea a fost unul încrâncenat, chiar tensionat pe alocuri. Cu toate că s-au zbătut mult pentru o victorie, CS Oşorhei şi ASFC Recea au încheiat la egalitate (1-1) primul joc din retur.
Organizatorii au făcut eforturi ca meciul dintre două echipe cu mulţi jucători tineri în componenţă să se dispute pe o suprafaţă cât de cât corespunzătoare. Moale după precipitaţiile din ultima perioadă, terenul a fost zvântat în debutul partidei de un elicopter care a survolat zona arenei.
Primele situaţii de a marca le-a avut L. Todea (3, 16 şi 35), la ultima fiind blocat în două rânduri în faţa porţii, dar golul a căzut în poarta gazdelor. În minutul 45+1, Popan, plecat dintr-o poziţie de ofsaid nesemnalizată de arbitrul asistent, care a alunecat în momentul pasei, l-a driblat pe Hava şi l-a învins din a doua încercare cu un şut din 7 metri (0-1). La cinci minute de la reluare, L. Todea, cel mai experimentat jucător al gazdelor, l-a surprins pe portarul advers cu un şut de la 16 metri la colţ (1-1).
CS Oşorhei a forţat victoria, fiind foarte aproape să o obţină pe final, când D. Costea (86) a tras de la 20 de metri şi Anişoreac a respins pe transversală, iar Pintea (90+2) nu l-a putut învinge de la un metru pe portarul oaspeţilor după o minge trimisă din corner.
CS Oşorhei: Hava - Borşa, Remeş, Pintea, Cornea (75 C. Chiş) - I. Cuc, O. Popa - D. Costea (88 Chişvasi), L. Todea, Sălăgean - Hosu.
Antrenor: Călin Cheregi.
Recea: Anişoreac - Paşca, Fazecaş, Lang, I. Mureşan - Chinde (90 Szabadoş), A. Cuc, Asăujan, Taraczkozi (79 Mateaş) - Mariş, Popan (88 Schvartzkopf).
Antrenor: Romulus Buia.
CS Oşorhei - ASFC Comuna Recea 1-1
Marcatori: L. Todea 50 / Popan 45+1
Sănătatea Cluj-Napoca - Unirea Dej 1-0
FC Zalău - Avântul Reghin 1-0
Astăzi, ora 15.00
AFK Csikszereda Miercurea Ciuc - Luceafărul Oradea
CS Iernut - Unirea Jucu
Industria Galda - AFC Odorheiu Secuiesc.
CSM Sighetu Marmaţiei - Luceafărul Bălan* 3-0.
CLASAMENT
1. Avântul Reghin 14 10 1 3 30-13 31
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2. CSM Sighet 14 9 2 3 30-13 29
3. Luceafărul 13 8 4 1 29-9 28
4. Unirea Jucu 13 8 4 1 26-11 28
5. Industria Galda 13 9 1 3 27-19 28
6. ASFC Comuna Recea 14 7 2 5 29-21 23
7. AFK Csikszereda 13 7 1 5 17-17 22
8. Sănătatea Cluj 14 6 2 6 23-24 20
9. CS Oşorhei 14 5 3 6 17-20 18
10. CS Iernut 13 5 2 6 16-19 17
11. Unirea Dej 14 3 1 10 15-28 10
12. FC Zalău 14 2 3 9 9-28 9
13. AFC Odorhei 13 2 1 10 11-31 7
14. Luceafărul Bălan 14 0 1 13 14-40 1
Comentarii
Nu există nici un comentariu.