Trei persoane au fost date dispărute, iar aproximativ o treime din oraşul istoric Yarloop, la sud de Perth, în statul Australia de Vest, a fost ras de pe faţa pământului de un incendiu de vegetaţie, anunţă autorităţile, relatează BBC News online.

Rafale de vânt cu o viteză de până la 60 de kilometri pe oră au intensificat, în noaptea de joi spre vineri, incendiul Waroona, ale cărui flăcări au atins până la 50 de metri înălţime. Sinistrul continua să ameninţe oraşul ieri, iar rafale puternice de vânt urmează să complice lucrurile. Comandantul pompierilor de la nivelul statului Wayne Gregson a declarat într-o conferinţă de presă că incendiul de la Yarloop era prea puternic pentru a se trece la o intervenţie frontală. Patru pompieri au fost răniţi în lupta cu flăcările, iar un vehicul de intervenţie a fost distrus, a anunţat el. Incendiul a distrus deja peste 50.000 de hectare de vegetaţie şi ameninţă alte localităţi, şi anume Harvey şi Preston Beach. O furtună puternică a lovit ieri, oraşul Pinjarra, situat la nord de zona afectată de incendiu. Potrivit presei, un trăsnet a lovit un centru de evacuare din oraş, a rănit un bărbat în vârstă de peste 50 de ani şi a provocat o pană de curent. Furtuna se îndrepta către zona afectată de incendiu. Ploaia torenţială care o însoţeşte ar putea limita sinistrul, dar trăsnete ar putea declanşa alte incendii. Un politician local, Murray Cowper, a declarat pentru BBC că s-au înregistrat pagube materialee "semnificative". "Pompieri experimentaţi spun că nu au văzut niciodată aşa ceva", a declarat Cowper. "O minge mare de foc a venit şi nu au avut cum s-o oprească", a spus el. "Ar putea fi sfârşitul oraşului", a apreciat politicianul. Un locuitor de la Yarloop, Alex Govanovich, a declarat pentru Australian Broadcasting Corp (ABC) că focul a fost "nebun - o minge de foc după alta". "Rafalele de vânt erau îngrozitor de puternice. Este devastator", a mai spus el. Un purtător de cuvânt al Biroului de Meterologie a avertizat în legătură cu condiţii atmosferice "foarte delicate", în contextul în care rafalele de vânt urmează să atingă vineri viteze de până la 60 de kilometri pe oră.