Pierderea libertăţii unui popor a avut întotdeauna în primul rând o raţiune economică. În antichitate erau anihilate elitele, iar restul deveneau sclavi, ajutând cuceritorul să sugă bogăţiile. Apoi era suficient tributul "te las să te zbengui între nişte limite, dar pentru asta plăteşti". Azi independenţa nu mai are în definiţie independenţa politică, ci doar pe cea economică.

"Vă lăsăm să cântaţi, să urlaţi, să plângeţi, să vă pupaţi, să vă muşcaţi, dar economia este a noastră". În anumite zone există şi interese teritoriale. Spargerea şi slăbirea unităţii unui popor pentru slăbirea lui şi aservirea clientelară este alt interes. Pentru aceasta, însă, popoarele trebuie intoxicate cu informaţii "alterate" (ca alimentele), pentru ca în felul acesta conştiinţa lor să se hipotrofieze, chiar să dispară, să se altereze, să se cancerizeze etc., poporul să-şi piardă demnitatea de a fi el însuşi, pentru a fi fericit în condiţia de sclav.

Pentru ca intoxicarea să capete credibilitate, purtătorii de venin trebuie să fie autohtoni, cel puţin ca nume pentru că un nume venetic ar trezi imediat suspiciuni. Pentru aceasta sunt recrutaţi mercenari, care sunt calificaţi la şcoli înalte şi apoi trimişi pe "teren". Cei mai nocivi dintre toţi aceştia sunt cei de formaţie istorică, al căror rol este de a dărâma tot ce este simbol şi reazăm al demnităţii naţionale. Distrugeţi şi compromiteţi unui popor simbolurile şi numele de valoare, care reazămă legitimitatea mândriei şi demnităţii naţionale şi acel popor va dispărea. Tehnicile sunt elaborate în laboratoare specializate în manipularea populaţiilor. O parte din mercenari minimalizează istoria şi valorile, altă parte iau în băşcălie aceleaşi subiecte pentru a le desacraliza, iar apoi se trece la negarea şi distrugerea lor, ceea ce înseamnă distrugerea conştiinţei de sine a respectivei populaţii. Unul dintre mijloacele de aplicare a acestora constă în ruperea (dosirea, ignorarea) unor file din dosarul temei prezentate publicului, în felul în care la tribunal dintr-un dosar dispar filele cele mai importante cauzei pentru care judecătorul să poată da o hotărâre "argumentată conform dosarului". Un astfel de mercenar manipulator este un foarte promovat, azi, personaj care face politică mascată pe teme istorice şi de simboluri naţionale, cunoscutul Lucian Boia. Să aruncăm simple priviri. Cartea "Cum s-a românizat România". Titlul în sine este insinuant şi pervers. Adică, România nu a fost românească, ci printr-un act arbitrar a fost românizată, au fost aduşi români aici. Mai există o teorie a urii antiromâneşti, este teoria spaţiului gol "nepopulat al Ardealului", unde au intrat ungurii şi apoi pe nesimţite s-au infiltrat românii din sudul Dunării. Titlul lui Boia este consonant cu această delirantă teorie. Bine, va zice Boia, dar eu mă refer doar la oraşe. Să lăsăm titlul care este suficient cât un volum ca insinuare şi să vedem atunci ce-i cu oraşele. Păi, înaintea epocii pe care o analizează Boia în Transilvania a existat Unio Trio Natiorum îndreptată direct împotriva românilor. Românii nu aveau voie, decât târziu, şi în număr limitat, şi doar în unele cartiere să se aşeze. Sigur că populaţia nativă şi majoritară în provincie nu putea ajunge majoritară în oraşe. Pentru Boia acestea nu contează. El ia istoria de unde vrea ca un avocat al urii antiromâneşti şi îi acuză pe români că după ce au sfărâmat lanţurile s-au aşezat şi ei în oraşe şi au ajuns majoritari în oraşe. În Principate, cu diferenţe specifice, lucrurile stau la fel. Până la venirea fanarioţilor nu era picior de grec în târgurile munteneşti şi moldoveneşti. Domnii fanarioţi au umplut ţara prin conferirea de posturi valurilor de greci care veneau la noi, fugind de sărăcia de acasă. Apoi, datorită prigoanei ţariste şi sărăciei la care erau împinşi, evreii din Galiţia şi imperiul ţarist au început în prima jumătate a sec. XIX să vină masiv în Principate (până atunci existau 3-4000 în toată Ţara Românească şi ceva peste 4.000 în toată Moldova), iar prin structura lor fiind înclinaţi spre comerţ s-au aşezat în oraşe, în unele moldoveneşti ajungând majoritari. Plecarea lor nu a fost iniţiativa statului român (dar asta nu o spune, ci minte că au fost vânduţi), ci a statului Israel, care, fiind la începuturi, avea nevoie de evreii săi. Nici plata şcolarizării lor nu a fost iniţiativa statului român. Iar, evreii au plecat de bună voie la ei acasă, rămânând în relaţii fireşti de prietenie cu locurile unde au vieţuit temporar (2-3 generaţii). Germanii, colonizaţi aici tot târziu istoric, la fel au plecat de bună voie, fugind de comunism, iar comunismul nu este vina românilor. Dar, domnul Boia îngroapă în tăcere cea ce nu îi convine, iar acolo unde are nevoie de a-şi rotunji acuzaţia minte. Întreaga carte este o construcţie argumentativă care să justifice titlul "cum s-a românizat România". Dacă titlul ar fi fost Reromânizarea României, cartea ar fi putut avea pretenţii de carte de istorie. Ea însă nu este decât o carte de propagandă antiromânească. Să luăm cartea "Mihai Eminescu, Românul Absolut". Sugestia pe care o conţine titlul racordat la carte este "dacă cel mai român dintre români este aşa, atunci cum pot fi românii în general?" Mijloacele tehnice sunt aceleaşi. Despre Eminescu, ca poet, e deajuns să vă dau un citat "Tehnica lui Eminescu, aparent simplă, mânuită de altul, dă rezultate dezolante. Fără să vrea, marele poet a făcut mult rău literaturii române!" Observaţi combinaţia de laude şi negări. Întotdeauna în psihicul cititorului rămân mai accentuat imprimate negările decât afirmările. În fapt Eminescu a fost cel mai important factor care a contribuit la maturizarea limbii române. În ceea ce priveşte concepţia lui politică şi socială (a lui Eminescu), cât şi omul, sunt vidanjate toate contestările şi calomniile la adresa poetului, aparent puse în antiteză cu laudele, dar murdăriile sunt net dominante, încât la urmă concluzia pe care o insinuează Boia este aceea că un nenorocit cu oarecari merite poetice a fost folosit pentru a se crea artificial un mit care să folosească naţionalismului românesc. Ca tehnică Boia nu ţine cont (aşa cum ar face-o un istoric autentic) că atunci când Europa a fost romantică fiecare provincie europeană a fost romantică, atunci când în Europa naţionalismele au preluat cârma în fiecare provincie europeană se practica naţionalismul etc... În ceea ce priveşte negarea, contestarea şi calomnierea lui Eminescu, se ştie că nu există mare personalitate care să nu fi fost negată şi terfelită. Până şi Dumnezeu îi are pe satanişti. Poţi exclama "Vai celui pe care nu îl bârfeşte nimeni!" pentru că acela ori stă pitit, ori bate pasul pe loc şi nu poate deranja pe nimeni. O observaţie generală a scrierilor acestui mercenar antiromân este aceea că după speciile de idei vehiculate, după structura şi articularea lor (stilul desigur aparţine lui Boia) ele sunt gândite în laboratoarele ruseşti. Cea ce este important pentru noi este ca, luând în mâini asemenea cărţi, acest fel de cărţi, să le citim cu ochelari critici, iar când ceva nu concordă cu cea ce ştims şi/sau au spus numele mari în care credem, atunci să gândeşti tema pe cont propriu şi cu încredere în tine şi în ai tăi. Fără această încredere vei ajunge la cheremul celui care vrea să te folosească. De fapt asta şi vrea acest fel de literatură de manipulare. Ca o completare, toate serviciile marilor puteri au în toate ţările mijloace de manipulare a populaţiei în interesul lor şi asta nu de azi de ieri. Astfel, în timpul Primului Război Mondial şi al revoluţiei bolşevice, englezii aveau în Rusia o agenţie cu mijloace de presă (atunci nu exista tv) prin care urmăreau un singur lucru: să diminueze şi să contracareze în mintea ruşilor strălucirea şi influenţa culturii şi ştiinţei germane, cu scopul de a anula orice simpatie faţă de germani. O povesteşte colonelul Lawrence în memoriile sale, care a fost şeful agenţiei şi se pare, la un moment dat, amantul reginei Maria a României. Ca o concluzie, dragi români, nu fiţi fraierii nimănui! Iar cobrele ar trebui să ştie că prin legea firii fiecare cobră îşi va întâlni mangusta şi o va sfârşi la coşul de gunoi al istoriei, cu toţi Rollerii împreună. Boia nu este decât un virulent urmaş a lui Roller. Recitiţi, vă rog, istoria şi observaţi că la fiecare ruptură a istoriei, românii s-au trezit faţă în faţă cu regimente de Rolleri. Întotdeauna s-au trezit la timp, i-au scuipat şi au trecut mai departe.