Prin compoziţia sa, pătrunjelul întăreşte imunitatea, are proprietăţi antitumorale şi antialergice, îndeplinind un rol important în distrugerea radicalilor liberi.
Printre acţiunile terapeutice ale pătrunjelului, pătrunjelul este antiinfecţios, elimină sau limitează procesele inflamatoare, este diuretic şi depurativ, antiseptic al sângelui, al tubului digestiv şi al căilor urinare, vasodilatator, favorizează creşterea transpiraţiei (contribuind şi în acest fel la eliminarea toxinelor). Pătrunjelul ajută în toate stările cu imunitate slăbită, stări infecţioase, alergii, convalescenţă, bătrâneţe, boli de uzură, oboseală, astenie, surmenaj fizic şi intelectual, anemie, afecţiuni hepatice şi renale sau ale vezicii urinare, reumatism, gută, dureri articulare. Se recomandă cura cu salată de pătrunjel: se mărunţeşte o legătura de pătrunjel proaspăt, se adaugă puţin ulei de măsline şi puţină zeamă de lămâie, câţiva căţei de usturoi, seminţe de dovleac sau de susan; se mănâncă, zilnic, câte o astfel de salată, timp de 10-14 zile. Cura este tonică şi revigorantă, contribuind astfel la întărirea sănătăţii. Această salată este benefică şi pentru combaterea stărilor neplăcute după consumul exagerat de alcool. Pătrunjelul poate fi consumat şi sub formă de suc obţinut cu storcătorul electric. Este recomandat ca sucul să se bea imediat ce a fost preparat. În nici un caz nu se ţine în frigider mai mult de 5 ore. Se bea, zilnic, sucul obţinut dintr-o legătură de pătrunjel, înainte de a mânca. Cura durează două săptămâni.