Parlamentul Romaniei a adoptat noua lege privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, care a intrat în vigoare din 3 martie 2005. Legea nr. 1/2005, publicată în Monitorul Oficial (I) nr. 172 din 28 februarie 2005, înlocuieşte Decretul-lege nr. 66/1990 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti, precum şi Legea nr. 109/1996 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum. Legea reglementează cadrul general de organizare şi funcţionare a cooperaţiei, sector specific al economiei care funcţionează prin societăţi cooperative şi alte forme de asociere a acestora la nivel teritorial şi naţional. În cuprinsul acesteia sunt prevăzute dispoziţii cu privire la constituirea societăţilor cooperative, drepturile şi obligaţiile membrului cooperator, adunarea generală, consiliul de administraţie, preşedintele societăţii cooperative, directorii executivi, cenzorii, registre, majorarea capitalului social, fuziuni, divizări, lichidări etc. Legea mai cuprinde şi reglementări cu privire la asociaţiile, uniunile judeţene şi uniunile naţionale ale societăţilor cooperatiste, raportul statului cu acestea, infracţiuni. 1.252 c.