În urma Primului Război Mondial, imperiile - cel Austro-Ungar, cel Țarist și cel Otoman - s-au desființat, iar în locul lor au apărut state noi. Oradea s-a aflat în mijlocul unei zone intens disputate între România și Ungaria, apartenența sa într-unul din cele două state fiind subiectul „bătăliilor” politico-diplomatice. După Declarația de Autodeterminare semnată aici pe 12 octombrie 1918 și hotărârea unirii întregului Ardeal cu Regatul României, integrarea urbei de pe Criș în statul român a fost un proces lung și complicat.
Restituiri
Despre locul Armatei Române în făurirea României Mari
Subiectul în discuție a stat în atenția istoriografiei române și străine atât imediat după 1919/1920, în perioada interbelică, apoi în perioada comunistă, în sfârșit, după 1990, în zilele noastre. Unghiul de vedere a diferit de la o perioadă istorică la alta, chiar în cadrul aceleiași perioade istorice, în funcție de situația geopolitică central și est-europeană a momentului istoric, a relațiilor țării noastre cu vecinii: Rusia Sovietică/ URSS, Ungaria, Serbia/ Iugoslavia.
- 17 Aprilie 2024
- Citeste
Avram Iancu - personalitate europeană a revoluţiei de la 1848-1849
Înconjurat cu o aură mitică, încă din timpul evenimentelor revoluționare paşoptiste, Avram Iancu este o personalitate complexă şi copleşitoare, pe care o evocăm cu gândul la sacrificiul pentru libertate și la devotamentul naţional.
- 02 Aprilie 2024
- Citeste
Restituiri: Dr. Petru Groza - trădător sau patriot?
Spațiul geo-etnografic românesc a avut neșansa să fie la răscrucea intereselor unor mari puteri. Din evul mediu timpuriu până în zilele noastre. Până nu de mult, potrivit unei excelente lucrări a istoricului Gheorghe I. Brătianu, singurul aliat prieten ne era doar Marea Neagră (vezi ”La Mer Noire. Des origines à la conquéte ottomane”). Astăzi și Marea Neagră a pierdut această calitate pentru România.
- 05 Martie 2024
- Citeste
Primul articol biografic despre Avram Iancu, publicat de Iosif Vulcan în revista Familia (1867)
(...) În istorie există multe astfel de cazuri de, să le spunem, momente astrale, de personalități exemplare, care cristalizează aspirațiile pozitive ale unei colectivități, dau un sens al dezvoltării spre bine, spre progres. Considerăm că o astfel de personalitate istorică exemplară a fost Avram Iancu, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta două secole. A vorbi și scrie acum despre el înseamnă a săvârși un gest de normalitate, a-i cultiva memoria, ca o datorie profesională și de conștiință, pentru oricine crede în ideile sale de dreptate socială și națională, cărora el le-a dedicat și sacrificat întreaga sa viață.
- 14 Februarie 2024
- Citeste
Restituiri - Unirea sub Cuza și Ardealul (II)
Gazeta Transilvaniei reda pe larg epistola Principelui Alexandru Ioan Cuza către domnul Carol I, prin care în introducere acesta amintește despre părăsirea în grabă a Principatelor Unite, motiv pentru care nu și-a putut regla mai multe afaceri legate de viața sa privată.
- 24 Ianuarie 2024
- Citeste
Restituiri - Unirea sub Cuza și Ardealul
Acelora care nu au sentimentul apartenenței la ceea ce Eminescu transmitea prin salutul „Sus Nația!” le amintim contextul în care s-a refăcut doar o parte din Unirea înfăptuită de Mihai Viteazul la 1600! Apucăturile din trecut ale unora de a sfida și nesocotii munca și realizările înaintașilor, cum le numea A.D. Xenopol, înlătură cauzele înconjurătoare ale evenimentului în sine.
- 22 Ianuarie 2024
- Citeste
Remember. Un 24 ianuarie special - Oradea, 1972
La interval de 13 ani, în 1972, studenții de la Facultatea de Istorie-Geografie de la Institutul de Învățământ Superior din Oradea, în fruntea lor fiind studentul din anul III Viorel Jurcan, au plănuit și au pus în practică sărbătorirea Unirii Principatelor Române într-un mod inedit.
- 21 Ianuarie 2024
- Citeste
Partenie Cosma (1837-1923) - 100 de ani de la trecerea în lumea veșnică
În galeria marilor bărbați ai neamului care și-au făcut un crez din a gândi și acționa pentru prosperitatea vieții economice a poporului, pentru înaintarea lui spirituală și culturală, un loc distinct îl ocupă Partenie Cosma. A rămas în istorie ca strălucit ctitor al organizării economice – juridice – financiare în Transilvania, inițiator al organizării vieții bisericești pe temeiuri juridice, sprijinitor al culturii, publicist, mare și generos filantrop.
- 29 Decembrie 2023
- Citeste
Andrei Silviu și Nicolae Rajkovič - Eroi ai Oradiei
Din când în când, dacă nu în permanență, este bine să recurgem la istoria națională și, în acest context, la cea locală. În preajma zilei de 9 octombrie, a martirajului lui Andrei Silviu și Nicolae Rajkovič, este bine să zăbovim asupra unei pagini din istoria orașului nostru. Apoi, să gândim cum am putea să permanentizăm memoria eroilor noștri.
- 08 Octombrie 2023
- Citeste