Asociația Habitat pentru Umanitate Beiuș derulează, în această perioadă, mai multe proiecte care au ca obiectiv ridicarea a șase locuințe pentru tot atâtea familii aflate în dificultate din punct de vedere al spațiului locativ.

 

În acest sens, la Beiuș și Poienii de Jos (comuna Buntești), vor fi construite două case, iar la Oradea, în cartierul Episcopia Bihor, va fi ridicat un ansamblu cu patru apartamente. În această săptămână, 42 de voluntari - 26 de elevi beiușeni și 14 danezi, de la Herlufsholm School, ultimii însoțiți de doi profesori - s-au alăturat proiectului de la Beiuș, lucrând, cot la cot, pe șantierul Habitat. Detalii despre activitatea celor de la Habitat pentru Umanitate Beiuș ne-a oferit directorul executiv al asociației, Mircea Jurcan, acesta manifestându-și, totodată, satisfacția pentru numărul mare de elevi voluntari, români și danezi. Profesorul Paul Lamb, de la Herlufsholm School, a precizat că elevii danezi desfășoară această activitate de voluntariat ca parte a unui proiect necesar obținerii bacalaureatului internațional. Lucrând împreună la asamblarea structurilor metalice și a cofrajelor din lemn pentru fundațiile casei ce va fi ridicată la Beiuș, elevii români și danezi au ajuns să se cunoască mai bine și chiar să se împrietenească.