În data de 6 februarie 2005, cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la trecerea lui Avram Iancu prin Beiuș, câțiva localnici depuneau o coroană de flori în memoria Crăișorului Munților și hotărau, apoi, constituirea filialei locale a Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”. În ianuarie 2010, ca urmare a unor modificări de statut propuse de unii dintre membrii societății-mamă, beiușenii au decis, în unanimitate, desprinderea de organizația amintită și înființarea Asociației „Avram Iancu” Beiuș.

De atunci și până în prezent, asociația beiușeană ce poartă numele marelui patriot s-a remarcat prin mai multe activități menite să țină vii recunoștința, afecțiunea și atașamentul românilor față de fapta și jertfa celui pe care contemporanii săi l-au numit Crăișorul și Eroul Românilor. Dintre inițiativele ce s-au înscris pe această direcție amintim: amplasarea bustului lui Avram Iancu în Parcul Central din Beiuș, concursul omagial „Avram Iancu – Crăișorul Munților”, competiția, cu o tematică inspirată din viața marelui patriot ardelean Avram Iancu, adresându-se elevilor de gimnaziu, precum și slujbele de pomenire în memoria Crăișorului, locul ales pentru aceste ceremonii fiind imobilul de pe strada Burgundia Mare, numărul 20, acolo unde, în anul 2007, a fost dezvelită o efigie a marelui luptător pașoptist Avram Iancu. Efigia imortalizează trecerea Iancului prin urbe, acesta poposind într-o casă veche din Beiuș, găsindu-și odihna pe cuptorul de copt pâine şi depănând amintiri cu apropiații săi dintre românii beiușeni.

Și bilanțul acestui an, prezentat joi, 15 decembrie, în Sala festivă a Colegiului Național „Samuil Vulcan” a fost unul consistent și mai divers decât în anii anteriori, proiectelor tradiționale, precum cel intitulat „Cinstindu-ne înaintașii, ne pregătim viitorul”, inițiat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, adăugându-li-se unele noi. La eveniment, alături de organizatori, au participat primarul Petru Mlendea-Căluș, Elisabeta-Ana Naghi, inspectoare pentru monitorizarea programelor privind accesul la educație din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, și, desigur, Viorel Gavra, directorul Colegiului Național „Samuil Vulcan”. Diseminarea proiectului „Cinstindu-ne înaintașii, ne pregătim viitorul” a fost realizată de profesoara vulcanistă Claudia Buran, membră a asociației. Au fost trecute în revistă și celelalte proiecte derulate în acest an de Asociația „Avram Iancu” și nu au fost puține: profesoara Diana Panda, din Sâmbăta, a prezentat mobilitatea desfășurată în luna februarie, în Spania, la Granada, activitate intitulată „Noii europeni”, Gheorghe David a vorbit despre înființarea Corului bărbătesc al asociației, secretarul acesteia, Daniel Jovrea, a evidențiat succesul de care se bucură cursul gratuit  de engleză dedicat persoanelor de vârstele a doua și a treia, vicepreședintele Gavril Ardelean a anunțat înființarea organizației „Cercetașii Iancului”, care își propune atragerea tinerilor spre activitățile asociației, iar Adina Băcuș a descris mobilitatea de la Bazargic (Bulgaria). Concluziile despre această ultimă activitate din 2016 a Asociației „Avram Iancu” Beiuș, ni le-a prezentat chiar președintele Viorel Ianc, interlocutorul nostru evidențiind focalizarea acțiunilor asociației asupra formării unor comportamente civice și consolidării sentimentului patriotic în rândurile tinerilor.