Aproximativ 50 dintre cei 151 de angajaţi ai Electrocentrale disponibilizaţi în vară au protestat în faţa sediului Termoficare, situat pe strada Jean Calvin, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile compensatorii de două luni. Şase dintre ei au fost la negocieri cu Stănel Necula, care le-a promis că vor primi măcar un salariu până la Crăciun.

 

În jurul orei 11.00, câteva zeci dintre foştii angajaţi ai Electrocentrale au protestat, ieri, în faţa sediului Termoficare Oradea. Foştii salariaţi au reclamat faptul că au primit doar trei din cele opt salarii compensatorii în cuantum de câte 1.500 lei lunar asumate cu administraţia societăţii prin contractul colectiv de muncă, de două luni nemaivăzând niciun leu. Protestatarii, diponibilizaţi în 6 iulie, au declarat că din cele opt salarii compensatorii promise au primit doar trei, în august, septembrie şi octombrie. „În noiembrie nu am primit şi acum, în 12 decembrie, ar trebui iar să primim, dar am auzit că nicio şansă nu avem să-i primim, pentru că toţi banii Primăriei trebuie dat pentru gaz”, a declarat Tamas Iosif, unul dintre protestatari, adăugând că administratorul special al Electrocentrale, Stănel Necula, nu se ţine de cuvânt în privinţa plăţii salariilor compensatorii. El a mai menţionat că a lucrat 34 de ani în condiţii grele, iar cu un an înainte de pensionare a fost concediat. De asemenea, oamenii s-au plâng că, în prezent trăiesc din indemnizaţia de şomaj de 550 lei, asta în condiţiile în care facturile pentru întreţinere sunt foarte mari.  „Anul trecut mi-a venit întreţinerea 600 de lei pe luna de iarnă şi mi-a fost greu să plătesc. Ce o să se întâmple anul acesta, când nu voi mai avea nici salariul?”, a întrebat un alt protestatar. Şase dintre reprezentanţii foştilor angajaţi ai Electrocentrale au discutat cu administratorul special Stănel Necula. La ieşire, aceştia au afirmat că li s-a promis că, până la Crăciun, vor primi cel puţin un salariu compensatoriu. Protestatarii au propus ca banii să vină din plata unei datorii mai vechi pe care Termocentrale o are către Electrocentrale, în valoare de 200 milioane lei. De asemenea, Necula le-a spus că odată cu intrarea oficială în faliment a Electrocentrale, angajaţii disponibilizaţi se pot adresa AJOFM, care le va plăti până la trei salarii compensatorii. La rândul său, Stănel Necula a declarat că s-au făcut demersuri încă din luna septembrie pentru valorificarea bunurilor deţinute de Electrocentrale, însă reprezentanţii Finanţelor s-au opus, dându-şi acordul abia la al treilea demers, care a avut loc lunea trecută, în data de 28 noiembrie. Bunurile ce ar trebui vândute sunt estimate la o valoare de 8-9 milioane de lei. Dacă vor reuşi să vândă o parte din aceste bunuri, susţine Necula, foştii salariaţi vor primi cel puţin un salariu compensatoriu. Necesarul pentru toţi cei 151 de disponibilizaţi este de aproximativ 178.000 lei lunar, la care se adaugă dările către stat. Tot Stănel Necula a menţionat că în cazul declanşării procedurii de faliment, legislaţia permite plata a până la trei salarii compensatorii din fonduri guvernamentale. „Nu cred că vor rămâne neacoperite aceste salarii, doar că vor fi întârzieri la plată”, a declarat Stănel Necula.