În zorii zilei de 2 martie 2017, Asociația Studenților Economiști a Facultății de Științe Economice din Oradea, ASEO, a continuat participarea la proiectul derulat în luna decembrie ,,Donează sânge. Fii erou!”, săvârșind încă o dată actul donării.

Sala de primire a Centrului de Transfuzie Sanguină din Oradea, situat pe strada Louis Pasteur nr. 30, a fost plină ochi în dimineața zilei de joi. Motivați de dorința de a ajuta oamenii aflați la nevoie și totodată în speranța că vor dărui o nouă șansă la viață, cei 10 studenți prezenți au continuat șirul de acte de caritate, mobilizându-și, totodată, colegii de la diferite specializări să participe odată cu ei. În urmă cu trei luni, studenții economiști au săvârșit aceeași faptă lăudabilă. Proiectul ,,Donează sânge, fii erou!” a fost derulat în luna decembrie în întreaga țară, urmărind să ajute la depășirea crizei de sânge cu care se confruntă spitalele din România. Acțiunea a fost primită cu entuziasm de populația orădeană, dovadă fiind numărul mare de donatori prezenți atât din rândul studenților, cât și din rândul locuitorilor, prin acest fapt dovedindu-se încă o dată că Oradea are un spirit civic bine dezvoltat. Prin continuarea participării la actul donării, studenții vor să devină un exemplu în comunitatea locală și speră că mulți dintre colegii lor le vor călca pe urme. Ei sunt bine informați despre cât este de important să donăm, beneficiile aduse organismului nostru și totodată faptul că facem o faptă bună, având șansa de a salva o viață. De asemenea, regenerarea sângelui în organismul nostru induce o stare de bine atât fizic, cât și mental. Deși este o asociație studențească recent înființată, ASEO și-a lăsat amprenta în mai multe proiecte derulate pe parcursul primului an de activitate. Dintre cele mai de succes proiecte amintim: ,,Forumul Antreprenorial”, unde erau invitați antreprenori locali pentru a împărtăși din experiența lor în afaceri, fiind dornici de a le da sfaturi viitorilor antreprenori, ,,Fii tu Moș Crăciun”, un eveniment de suflet, desfășurat în preajma Crăciunului, prin care s-au adunat bani, obiecte vestimentare, alimente perisabile și jucării pentru familiile nevoiașe, sau ,,Christmas Party”, pentru a încheia așa cum se cuvine un an plin de realizări. Aceste evenimente lansate sub egida ASEO în colaborare cu Facultatea de Științe Economice din Oradea au avut un impact puternic în rândul tinerilor, soldându-se cu multă voie bună, zâmbete, dar și lecții de viață din care studenții au tras concluzii, învățând lucruri noi și dezvoltându-se atât pe plan personal, cât și profesional. În următoarele luni, agenda studenților economiști este încărcată, planificând alte activități interactive la care își propun să participe cât mai multe persoane cu aceleași interese.