Şcoala doctorală în Istorie din cadrul Universităţii din Oradea îşi diversifică şi extinde aria de colaborări instituţionale în vederea internaţionalizării acesteia şi a ridicării pe o treaptă academică superioară a activităţii sale.

 

După stabilirea unor relaţii de colaborare deosebit de solide cu Şcoala doctorală în Istorie din cadrul Universităţii de Stat din Moldova şi cu Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul aceleiaşi prestigioase instituţii universitare din Chişinău, cu Università degli Studi di Padova, Italia, Université de Picardie Jules Verne, Amiens, Franţa, etc. în cursul săptămânii trecute au avut loc noi contacte menite a consolida instituţional Şcoala Doctorală în Istorie. Astfel, la începutul săptămânii, marţi 16 mai 2017, au fost realizate contacte cu specialişti din cadrul Universităţii din Rzeszów (Polonia), iar vineri, 19 mai 2017 cu istorici maghiari din cadrul Academiei Ungare de Știinţe.

Acest din urmă eveniment a avut loc în cadrul unei întâlniri de lucru la care au participat din partea Şcolii Doctorale în Istorie directorul acesteia, prof univ dr Sorin Şipoş, şi prof univ dr Gabriel Moisa, prodecanul Facultăţii de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării. Din partea Academiei Ungare de Ştiinţe au fost prezenţi academicianul Zsoldos Attila şi cercetătorul Weiss Boglárka.

Cu acest prilej a avut loc lansarea unor volume de studii, trei la număr, consacrate istoriei Bihorului şi oraşului Oradea, din seria „Studii despre istoria Ţării Bihorului”, coordonate de Szoldos Attila şi Terez Oborni. Despre cele trei contribuţii a vorbit istoricul Sorin Şipoş, specialist în istoria evului mediu. Noutatea este reprezentată de faptul că volumele sunt traduse integral în limba română ceea ce face ca acestea să fie cunoscute şi de publicul românesc. Volumele abordează perioada evului mediu şi reprezintă importante contribuţii la cunoaşterea istoriei judeţului Bihor. Chiar dacă unele puncte de vedere exprimate sunt interesante din perspectiva istoriografiei româneşti, meritul acestor volume este acela că aduc la cunoştinţa specialiştilor români şi tuturor celor interesaţi momente istorice aflate permanent în discuţiile istoriografice româno-maghiare. Spaţiul de manevră asupra acestora este deschis şi atâta vreme cât interacţiunea se petrece în spaţiul profesioniştilor, dezbărat de fundamentalisme ideologice sau politice, dialogul poate fi unul fertil şi de viitor.

Dealtfel, întreaga acţiune a fost subsumată ideii de colaborare între cele două părţi şi de subliniere în primul rând a lucrurilor care ne unesc nu a celor care ne separă. În acest fel se speră că dialogul istoriografic româno-maghiar, stabilit la un alt nivel cu acest prilej, va cunoaşte o anumită efervescenţă creratoare.

În acest sens s-a discutat cu colegii istorici din cadrul Academiei de Ştiinţe Maghiare, Zsoldos Attila şi Weiss Boglárka, stabilirea unor paşi concreţi în direcţia unei colaborări deschise. Astfel, pentru mai buna cunoaştere de către istoricii maghiari a istoriografiei referitoare la Bihor şi Crişana în ansamblu să fie traduse în limba maghiară lucrări ale istoricilor bihoreni în primul rând dar şi din România în general referitoare la acest spaţiu. Numai astfel istoria Bihorului va putea fi analizată şi interpretată pentru o mai bună cunoaştere a trecutului aşa cum a fost el cu adevărat. Prezent la eveniment în calitate de doctorand în istorie al Universităţii din Oradea, deputatul Szabo Odon a subliniat la rândul său importanţa acestei oportunităţi legate de traducerea unor lucrări ale istoricilor români în limba maghiară pentru mai buna cunoaştere reciprocă a realizărilor istoriografice. El a dat asigurări istoricilor prezenţi la acest dialog că va susţine acest demers ştiinţific.

Cu acest prilej s-a mai convenit ca studenţii doctoranzi în istorie ai Universităţii din Oradea să poată beneficia de stagii de documentare în cadrul Academiei de Ştiinţe Maghiare, ceea ce crează premise serioase legate de diversificarea posibilităţilor de colaborare.

Această întâlnire este doar una dintre cele care vin să facă mai vizibilă cercetarea istorică orădeană şi bihoreană, iar internaţionalizarea acesteia nu poate să fie decât un element de bun augur pentru istoricii bihoreni şi Universitatea din Oradea în ansamblul său.