200 de persoane vor avea ocazia să participe în perioada 2 - 20 august la ateliere teoretice sau practice şi la drumeţii în Munţii Călimani, totul cu scopul de a ȋnvăţa să meargă pe munte într-un mod etic şi responsabil. În orașul Oradea, organizatorii vor prezenta proiectul persoanelor interesate azi, 30 mai, de la ora 18.00, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”.

 

Potrivit lui Iulian Gabor, responsabil de proiect, în cadrul primelor două ediţii ale Şcolii de mers pe munte, organizate în 2015 şi 2016, 600 de persoane dornice să înveţe lecţia muntelui au participat la acţiunile programului. „Şcoala de mers pe munte este un proiect de educaţie montană, destinat persoanelor cu vârste peste 18 ani din România şi Republica Moldova, în cadrul căruia li se prezintă cunoştinţe teoretice şi practice, în mod structurat. Proiectul contribuie, în acest fel, la valorificarea potenţialului turistic al zonei: Munţii Călimani îi întâmpină pe turişti cu locuri şi peisaje spectaculoase, cu un parc naţional, o amplă reţea de trasee turistice şi localnici primitori”, spune Iulian Gabor.

Proiectul este dezvoltat de Asociaţia Tăşuleasa Social și se adresează persoanelor dornice să îşi însuşească un stil de viaţă activ prin acumularea de cunoştinţe necesare mersului pe munte şi prin punerea acestora în practică.

„În urma unui proces de selecţie, 200 de cursanţi vor participa la cursuri teoretice organizate pe parcursul a două zile în campusul Tăşuleasa Social, cursuri urmate de două zile de drumeţii, inclusiv campare în natură. Drumeţiile se vor desfăşura sub supravegherea unor instructori atestaţi, care au o vastă experienţă”, a adăugat acesta.