Ora se schimbă în ultima duminică din martie, astfel că în noaptea de sâmbătă spre duminică, (25/26 martie), ceasurile se dau cu o oră înainte, România trecând la ora de vară. Astfel, ora 03.00 devine ora 04.00, ziua de duminică va avea doar 23 de ore.

 

Ceasurile se vor da înainte în acelaşi moment în toate ţările Uniunii Europene. Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.

 România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită "timpul legal român". În urma modificării, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal GMT va fi de trei ore.  România va reveni la ora de iarnă în ultima duminică din luna octombrie.

CFR Călători informează, că începând cu data de 26 martie în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00.

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

„Trenurile de călători vor circula după ora acutală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile de călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00-5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, precizează CFR Călători.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 26 martie 2017, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.