Avocatul Radu Chiriță, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a solicitat tuturor instanțelor din țară să îi comunice numărul solicitărilor de interceptări telefonice din perioada 2010 - 2015, estimând că au fost ascultate circa 300.000 de persoane. Potrivit informaţiilor obţinute de avocat, zeci de instanţe nu au respins nicio cerere, cum este Curtea de Apel Oradea sau Judecătoria Salonta.  

Avocatul Radu Chiriţă spune că a făcut cereri către toate instanțele din țară să îi comunice numărul solicitărilor de interceptări telefonice din perioada 2010 - 2015, estimând că au fost ascultate circa 300.000 de persoane, ceea ce este inacceptabil și transformă România într-un stat polițienesc. Radu Chiriță a declarat că, în total, s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109.946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiectul solicitării, iar din acestea au fost admise 102.729 cereri. „Am cerut în baza Legii nr. 544/ 2001 privind accesul liber la informații publice la toate instanțele din țară să mi se comunice numărul solicitărilor de autorizare a interceptărilor telefoanelor în perioada 2010 - septembrie 2015, numărul celor admise şi numărul celor respinse. Am primit datele de la 173 de judecătorii din cele 176 existente, de la 40 de tribunale din cele 42 existente, datele de la toate cele 15 curţi de apel, de la toate instanţele militare şi de la ÎCCJ. În total s-a cerut autorizarea interceptării telefoanelor de 109.946 ori în cei aproape 5 ani care au făcut obiectul solicitării. Din ele, au fost admise 102.729 cereri. De regulă, pe o cerere figurează mai multe persoane, rar se întâmplă să fie doar unul singur vizat de o cerere și estimez că, în medie, e vorba de minim 3 persoane pe cerere, ceea ce înseamnă că în ăştia 4 ani şi ceva bunicuţa a ascultat, cu acte în regulă, vreo 300.000 de oameni”, a spus Chiriță. Acesta a precizat că sunt 5 instanțe de la care nu a primit datele, inclusiv Tribunalul Bihor, pe care le va acționa în judecată. „Faptul că se solicită e una, faptul că se încuviințează de instanțe pe bandă rulantă este inacceptabil pentru că indică faptul că judecătorii și-au uitat prima lor misiune într-un stat de drept, și anume că trebuie să ne protejeze drepturile. În procedura de interceptare judecătorul a fost pus ca să preîntâmpine abuzul în ascultarea telefoanelor, or ei nu par să își facă treaba. E un stat polițienesc. Statul polițienesc e cel în care lipsește controlul judecătoresc, or la noi, teoretic îl avem, dar practic e ca și cum nu ar fi, pentru că dacă orice se cere se admite pe bandă rulantă e ca și când nu am avea control judecătoresc și ajung autoritățile să asculte pe cine vor”, a precizat Chiriță. Acesta a subliniat că se aștepta să vadă niște cifre ridicate, dar nu chiar la acest nivel. Potrivit avocatului, dintre instanţele din Bihor cărora le-a solicitat astfel de date, doar Tribunalul Bihor a refuzat să comunice informaţiile solicitate. Curtea de Apel Oradea a transmis că, în perioada 2010 - 2015, a primit 83 de solicitări de interceptări, toate fiind aprobate de magistraţi. Tot în procent de 100% au fost admise şi solicitările către Judecătoria Salonta, această instanţă aprobând 44 de cereri din 44. Tot în perioada studiată, Judecătoria Oradea a aprobat 401 din 405 cereri, (96,63%), Judecătoria Aleşd a aprobat 67 din 71 (94.37%), Judecătoria Beiuş a respins o singură cerere, aprobând 76 din 77, la fel ca Judecătoria Marghita care a admis 17 din 18 solicitări.