Săptămâna „Şcoala altfel” a fost pentru copii un prilej de destindere şi bucurie, printr-o sumedenie de activităţi propuse chiar de ei (în marea lor majoritate).

 

Multe activităţi în aer liber: întreceri, ştafete, jocuri cu mingea, cu cercuri, perspicacitate cu kendama. Am concurat în cadrul Proiectului Naţional „Micii campioni” - ediţia a IX-a, unde au obţinut premii, medalii şi cupe la fotbal, dans şi majorete. Am fost în vizită la pompieri, la şcoală (cei care vor deveni în curând şcolari). Teatrul de păpuşi „Dollo” din Arad i-a încântat cu spectacolul interactiv „Ursul păcălit de vulpe” - versiune modernă. Am sărbătorit Ziua Internaţională a Biodiversităţii Biologice la Biblioteca Judeţeană, filiala Dacia împreună cu d-na Lili Blaga, care le-a vorbit pe înţelesul lor despre ecosisteme, întărind cele spuse cu imagini sugestive. Apoi s-au întrecut în a ilustra lumea verde prin desene pe asfalt.

Vineri am avut musafiri deosebiţi, Cvintetul „Sagetaria” de la Filarmonica de Stat, care a susţinut un spectacol interactiv, prezentând într-un mod original instrumentele de percuţie. Spectacolul s-a intitulat sugestiv „Cutiuţa cu jucării.”

educ. Floare BERNAD