Stadionul Liceului cu Program Sportiv „Bihorul” Oradea, a fost ieri, 19 mai, gazda fazei judeţene a competiţiilor şcolare „Prietenii pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizate de Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, în colaborare cu  Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

 

Concursurile au avut caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor şi protecţiei civile şi sunt organizate anual, în scopul dezvoltării atitudinilor şi comportamentelor adecvate în cazul producerii unor situaţii de urgenţă, precum și al încurajării spiritului civic în rândul elevilor. În cadrul celor două competiţii, desfăşurate pe parcursul a patru ore, s-au înfruntat 16 echipe calificate în urma concursurilor desfăşurate la nivel zonal: opt echipe participante la „Prietenii pompierilor” şi opt la „Cu viaţa mea apăr viaţa”.

Fiecare echipaj participant la concursul „Prietenii pompierilor” a fost format din zece elevi (un comandant, opt concurenţi şi o rezervă), băieţi şi fete, cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani. După parcurgerea probei teoretice și a celor două probe practice („Pista de îndemânare peste obstacole” şi „Ştafeta de 400 de metri cu obstacole”), clasamentul a fost următorul: fete - Şcoala Gimnazială Nr. 1 Căbeşti (locul I), Şcoala Gimnazială Nr. 1 Remetea (locul II) și Şcoala Gimnazială Nr. 1 Chişlaz (locul III); băieți - Școala Gimnazială Curățele (locul I), Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş (locul II) și Şcoala Gimnazială Nr. 1 Căbeşti (locul III).

Concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” a fost organizat distinct pe două niveluri (ciclul gimnazial şi ciclul liceal), cele opt echipe întrecându-se pe parcursul unei probe teoretice şi a două probe practice („Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 de metri” şi „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”). La finalul competiţiei, podiumul a fost ocupat de următoarele echipe: clasele V-VIII - Colegiul Naţional „Octavian Goga” Marghita (locul I), Şcoala Gimnazială Nr. 1 Petreu (locul II) și Liceul Teoretic „Ady Endre” Oradea (locul III);  clasele IX-XI - Colegiul Tehnic „Unirea” Ștei (locul I), Colegiul Național „Avram Iancu” Ștei (locul II) și Colegiul Agricol Valea lui Mihai (locul III).

Concursurile s-au încheiat cu festivitatea de premiere, în cadrul căreia participanţii au fost felicitaţi pentru cunoştinţele teoretice şi practice, implicarea şi spiritul de fairplay de care au dat dovadă, echipele clasate pe primele trei locuri fiind recompensate cu diplome şi cupe.

Cele două echipe care au obținut locul I la concursul „Cu Viaţa Mea Apăr Viaţa” vor participa la etapa interjudețeană a competiției, ce se va desfășura în județul Bistrița-Năsăud, în iunie.