Cătălin Haica, elev în clasa I la Școala Primară Nr.1 Băița a câștigat Premiul I în cadrul Concursului de desene pentru copii, ediția de Paște, organizat de Carrefour România. Premiul constă într-o excursie pentru patru persoane în parcul de distracţii „Shreck’s Adventure” din Londra, unde Cătălin va avea ocazia să petreacă o experiență unică alături de cele mai îndrăgite personaje din desenele animate preferate.

 

Compania a organizat cea de-a 31-a ediție a tradiționalului concurs de desene pentru copii. A pregătit, pentru prima dată, la această ediție de Paște, planșe de colorat cu îndrăgitele personaje ale Găștii Zurli, stimulându-le, astfel, imaginația micilor artiști. Concursul s-a desfășurat în perioada 23 martie-7 aprilie, în școlile generale din proximitatea hipermarketurilor din întreaga țară, dar și pe platforma online dedicată concursului. Pentru prima dată, s-au alăturat concursului ca parteneri, Gașca Zurli.

În Oradea, decernarea premiilor pentru câștigătorii ediției de Paște a Concursului de desene organizat de companie a avut loc miercuri, 12 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă, în incinta hipermarketului de pe Calea Aradului. Gazde au fost directorii Răzvan Alexandru şi Valentin Papancea.

„Copiii așteaptă cu mult drag concursul de desene, iar noi ne bucurăm să găzduim desenele lor, timp de o lună, în magazinul nostru, pentru a putea fi admirate de toată lumea. La această ediţie, au participat peste 315.000 de elevi din țară, din clasele 0-VIII, de la 687 de școli care au primit planșe din cele 19 orașe în care Carrefour își desfășoară activitatea. Mulțumesc Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care ne-a susținut și de această dată”, a spus Răzvan Alexandru, ieri, în cadrul conferinței de presă.

Câștigătorii concursului de desene s-au bucurat de premii consistente, precum telefoane smartphone, tablete, laptopuri și biciclete, iar marele premiu al ediției de Paște de anul acesta constă într-o excursie de vis în parcul de distracții „Shreck’s Adventure”, din Londra. Din Bihor, Premiul I al concursului a fost câștigat de Cătălin Haica, elev în clasa I la Școala Primară Nr.1 Băița. Lista câștigătorilor va putea fi consultată pe site-ul companiei.