Ceea ce se considera a fi o dezbatere restrânsă a fost ieri un eveniment de anvergură în care nici măcar profesorii nu și-au mai găsit locuri în sala mare a Primăriei Oradea. Invitatul principal, ambasadorul României în Ungaria, Marius Lazurca, a spus, printre altele, că tinerii din țară, cei cărora li se va încredința destinul UE, trebuie să fie pregătiți să facă față provocărilor.

 

Elevii, studenții și profesorii au luat cu asalt vineri, de la ora 11.00, Primăria Oradea, pentru a participa la o masă rotundă pentru marcarea aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, act constitutiv fundamental al Uniunii Europene așa cum o cunoaștem astăzi. Printre invitați s-au aflat Marius Lazurca, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Ungaria, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării – Ioan Horga și mai mulți profesori ai Universității din Oradea.

Ioan Horga a făcut o scurtă introducere, mulțumind celor prezenți și subliniind importanța Uniunii Europene pentru România.

„UE ne-a adus cele mai mari beneficii pe care le-a avut țara noastră în întreaga ei istorie. Trebuie să fiți optimiști și să credeți în această construcție. Mesajul dvs. trebuie să fie „Vrem Europă, vrem mai multă Europă”, a spus decanul.

Lectorul Mihai Maci, care a moderat discuția, l-a prezentat pe ambasadorul Marius Lazurca, deopotrivă om de carte și practician, subliniind că estența întâlnirii este dialogul, mai ales că într-un dialog constructiv „niciodată nu se știe cine dă și cine primește”.

Marius Lazurca a rămas plăcut impresionat de numărul mare de spectatori și, mai ales, de tinerețea lor.

„Tinerii aceștia se întreabă probabil ce caută aici? De ce evenimentul de astăzi îi privește? Dacă vom reuși să îi convingem că Europa îi privește și pe ei, nu doar ca locuitori ai acestui continent, și să îi facem să plece de la această întâlnire cu niște idei valide, cred că ne putem declara mulțumiți ca foști sau actuali dascăli. Nu noi trebuie să ne convingem că Europa a adus mult bine în viețile noastre, ci cei cărora le vom încredința Europa trebuie pregătiți pentru provocările care vor urma”, a spus ambasadorul.

 

Integrarea României în cifre 

Prodecanul Facultății de Istorie Gabriel Moisa a spus că nu se poate face o analiză istorică corectă după doar 10 ani de UE.

„O astfel de analiză se poate face doar după cel puțin un secol. Acum nu poate fi una complexă și completă, pentru că nu știm încă unde va duce această construcție. Sunt convins, însă, că din această sala cineva va putea face această analiză peste 90-100 de ani”, a spus Moisa.

O evaluare mai degrabă economică a făcut-o ambasdorul care s-a străduit, pe tot parcursul intervențiilor, să vorbească în așa fel încât să fie înțeles și de elevii de liceu prezenți în sală.

„Oamenii se întreabă: bine, dar cu ce ne-am ales după aderare? Câteva argumente: PIB-ul României înainte de aderare era de 97,8 miliarde de euro, în primul an de integrare, 2007, acesta a sărit la 124 de miliarde, iar în 2016, după trei ani de criză, este de 160 de miliarde de euro. El se traduce în salarii mai mari, în putere de cumpărare și în faptul că vă dă posiblitatea să vă schimbați mai des telefonul mobil pe care îl aveți. Puterea de cumpărare în România s-a dublat de la aderare până astăzi. Este drept că toată această bunăstare nu s-a distribuit în mod egal și nu a beneficiat toată lumea de ea. Există studii care au calculat că, dacă nu ne-am fi integrat în UE, PIB-ul nostru ar fi fost cu cel puțin 10% mai mi,c iar șomajul ar fi fost cu peste 230.000 de oameni mai mare. Chiar dacă sunt seci, aceste cifre ne afectează viețile în fiecare zi”, a explicat Marius Lazurca.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării.