Primăvara se numără...bobocii Părinţii indecişi îşi mai pot înscrie, doar astăzi, copiii, în clasa I, la şcoala pe care şi-o doresc. Astfel, potrivit precizărilor ministerului de resort, familiile care au copii ce urmează să fie înscrişi la şcoală în anul şcolar 2004-2005 au trebuit să se conformeze termenului amintit mai sus, pentru a evita riscul refuzului înscrierii, pe motiv de lipsă de locuri la unitatea de învăţământ preferată. După această dată, directorii şcolilor sunt obligaţi să prezinte, la ISJ, listele cu elevii înscrişi pentru clasa I a anului şcolar 2004-2005. Până în prezent, Inspectoratul Şcolar nu a întocmit o situaţie clară privind cifra de şcolarizare a bobocilor care vor pătrunde în tainele vieţii de şcolar, monitorizarea lor fiind posibilă doar după expirarea termenului de înscriere a copiilor la unităţile de învăţământ. La stabilirea datei de 1 mai ca termen-limită pentru înscrierea preşcolarilor în clasa I au fost avute în vedere şi modificările aduse de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care au în vedere dimensionării posturilor vacante la ciclul primar şi, de asemenea, la grădiniţe, acţiune ce trebuie finalizată până la 15 mai, când inspectoratele şcolare trebuie să întocmească o situaţie clară a posturilor titularizabile/netitularizabile şi a celor rezervate, în vederea scoaterii acestora la concursul unic din 15-16 iulie.