Preşedintele PSD Adrian Năstase apreciază, în raportul pe care urmează să-l prezinte, astăzi, la BExC, că "marea slăbiciune" a imaginii PSD este corupţia şi că partidul va trebui să se delimiteze explicit de anumite persoane şi comportamente tolerate până acum. Principalul atu al opoziţiei a fost demascarea corupţiei În opinia sa, principalul atu al opoziţiei în campania electorală a fost demascarea corupţiei în rândurile PSD, care s-a consolidat pe baza curentului tot mai puternic anti-corupţie din rândurile populaţiei, iar răspunsul PSD a fost "slab şi neconvingător". PSD trebuie să acţioneze foarte rapid şi decis în legătură cu această imagine de partid corupt, iar soluţiile care vor fi adoptate la Congres în această problemă trebuie să fie ferme, mai spune Năstase. Mediatizarea în exces, stare de saturaţie Excesul de comunicare publică a avut efect de bumerang asupra PSD, inducând electoratului o stare de "saturaţie" informaţională, şi, uneori, sentimentul de manipulare, mai apreciază preşedintele partidului, Adrian Năstase. Liderul PSD admite că acţiunile politice au fost substanţial compromise prin eşecul utilizării comunicării publice ca instrument persuasiv şi apreciază drept "alarmantă" menţinerea acestei atitudini a presei şi după ce PSD a devenit partid de opoziţie, ceea ce, în opinia sa, reprezintă un simptom al unui "eşec cronic în relaţia cu presa". În opinia lui Năstase, presa lucrează cu stereotipuri, iar în cazul PSD acestea sunt demonizante şi cu termen de valabilitate neexpirat încă: "criptocomunismul, corupţia, baronii locali, partid stat al foştilor comunişti care controlează presa şi justiţia". Refacerea imaginii, prioritate de rangul zero Desfăşurarea alegerilor interne a permis PSD şi candidatului său la Preşedinţie să se întoarcă pe primul loc în opţiunile electoratului, după ce două luni succesive - iulie şi august - PSD se plasase sub Alianţă în sondajele de opinie, se arată în raportul pe care liderul PSD îl va prezenta la BExC. În analiza privind motivele care au dus la trecerea PSD în opoziţie, Năstase apreciază că introducerea alegerilor interne pentru desemnarea candidaţilor la alegerile parlamentare a fost privită iniţial cu speranţă în interiorul partidului, însă au existat şi "efecte colaterale negative", cum ar fi tensiuni la nivelul eşaloanelor medii ale partidului. Năstase mai apreciază că şi candidatul la Preşedinţia României din partea PSD ar putea fi ales prin vot secret, în cadrul unor pre-alegeri.