Editorial 2001 a fost anul lansării lui Adrian Năstase ca "lider naţional". Era şeful partidului de guvernământ şi, totodată, prim-ministru. În această conjunctură, de şef de partid şi de guvern, avea puteri practic nelimitate. Şi asta s-a văzut. El dicta în toate instituţiile statului, iar de preşedinţie i se cam rupea în părţi. Cu prilejul întâlnirilor protocolare, îl asculta cu aparentă răbdare pe Iliescu, uitându-se de mai multe ori la ceas. Năstase făcea regulile şi impunea toate deciziile. Adesea nici nu era nevoie să o facă, pentru că anturajul politic se conforma deciziilor sale numai pentru a-i face plăcere şefului cel mare. De la lesmajestate, la corupţie Încet, încet, de-a lungul anilor, puterea devenise jucăria lui favorită şi se bucura de ea ca un copil. Îi plăcea să probeze, ceas de ceas, că e puternic şi toţi i se supun. Guvernarea se personalizase de o manieră deja periculoasă. Un adevărat cult al persoanei sale se ridica sub ochii nostri. Ulterior, intrase în această sanctificare ad-hoc şi familia. Soţia sa începuse să joace un rol din ce în ce mai influent. Din păcate, Năstase începuse să arate o slăbiciune nepermisă faţă de farmecele Puterii, lăsându-se furat de toate iluziile ei. Uneori, cu prilejul şedinţelor de guvern sau ale PSD, îl vedeam cum îşi priveşte cu superioritate şi satisfacţie supuşii. Era acea îngâmfare care, în cele din urmă, avea să fie sancţionată aspru de către alegători. Deşi fusese înconjurat de slugi nenumărate, care nu îndrăzneau să ridice privirea sau vocea mai mult decât era necesar, au fost câţiva care s-au trezit la realitate. E drept, cam puţini la număr, dar care au avut mult de pătimit pentru "infracţiunea" de lesmajestate. A urmat marginalizarea politică, iar acolo unde spiritele nu s-au potolit s-a făcut caz şi de "corupţie", pentru că tot era la modă cuvântul... Aroganţa - calea spre pierzanie Rezultatul alegerilor locale din 2004 a fost semnalul unei decăderi a PSD-ului din topul preferinţelor alegătorilor, semnal de care nu s-a ţinut seama. În loc să schimbe atunci ceea ce încearcă să facă astăzi, Năstase şi-a privit sfidător supuşii, cu zâmbetul său arogant, declarându-se mulţumit de rezultatul localelor. Au urmat, în campania electorală pentru alegerile generale, binecunoscutele replici pe traseul Năstase-Iliescu, care a dăunat grav imaginii unui partid aflat, în urmă cu puţin timp, în topul preferinţelor alegătorilor. De fapt, preşedintele Iliescu încercase, ca de fiecare dată, să-l readucă pe Năstase cu picioarele pe pământ. Rezultatele se cunosc. Încăpăţânarea fiului neascultător a condus PSD-ul în opoziţie. Acum, regretele şi corecţiile care au început să se aplice sunt tardive. Probabil vor da rezultate doar pe termen lung, cu condiţia ca la cârma partidului să fie Ion Iliescu, singurul capabil, momentan, să readucă pe linia de plutire o corabie care începuse să ia apă?