La conferinţa de presă de după jocul FC Bihor - CSM Rm. Vâlcea (scor: 0-2), antrenorul oaspeţilor, Nikola Ilievski s-a declarat mulţumit de rezultat, nu însă în totalitate şi de jocul echipei sale. În schimb, tehnicianul gazdelor, Gheorghe Silaghi, este convins că echipa sa mai are mult de lucru pentru a depăşi pasa proastă din acest debut de sezon.

Nikola Ilievski (antrenor, CSM Rm. Vâlcea): "Deşi echipa gazdă şi-a creat ocazii de a marca, noi am profitat mai mult, reuşind să punctăm de două ori. Chiar dacă jucătorii mei n-au evoluat la potenţial maxim, acuzând oboseala unui drum de 11 ore cu autocarul, ei au speculat bine pe contraatac. În prima repriză am făcut mai multe greşeli, dar în cea de-a doua lucrurile au intrat pe făgaşul normal. Am venit la Oradea să câştigăm şi sunt mulţumit pentru rezultatul obţinut".
Gheorghe Silaghi (antrenor, FC Bihor Oradea): "Consider că meciul s-a jucat la primul gol reuşit de vâlceni. Simţeam că echipa care va marca prima va avea câştig de cauză. Felicit echipa vâlceavă pentru jocul prestat şi pentru rezultatul obţinut.
Nouă nu ne rămâne decât să analizăm greşelile şi să încercăm să le corectăm până la meciul din deplasare cu CFR Timişoara. Neatingând încă forma fizică optimă, le-am spus jucătorilor că se pot impune doar jucând cu inima. Cred că în circa două săptămâni echipa va avea un potenţial fizic mult mai bun, iar faţa echipei va fi alta."