Peste 300 de persoane au fost prezente duminică, de Ziua minorităţii maghiare, la biserica reformată din Vadu Crişului. În cadrul evenimentului, s-au inaugurat, pe rând, un stâlp cioplit din lemn cu ocazia împlinirii a 500 de ani a religiei reformate, casa comunităţii şi o placă comemorativă a poetului Arany Janos, cu ocazia aniversării a 200 de ani de la naşterea acestuia.

 

Biserica reformată a devenit neîncăpătoare duminică, gazdele fiind nevoite  să completeze scaunele pentru invitaţii şi enoriaşii din Vadu Crişului prezenţi la eveniment. Slujba religioasă a fost oficiată de către preotul Forró László, episcopul adjunct al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului. După slujba religioasă, cei prezenţi au fost salutaţi de către preotul paroh Papp Csaba şi de către Ioan Haşaş, viceprimarul comunei Vadu Crişului. După un scurt spectacol muzical oferit de către ansamblul de fluiere al copiilor din localitate, cei prezenţi au fost salutaţi pe rând de către dr. István Grezsa, reprezentantul Guvernului Ungariei pe probleme de dezvoltare regională, consulul Albertné Simon Edina, Pataki János, preşedintele Uniunii Familiilor din zona Carpatica, primarii localităţilor înfrăţite Székkutas, Felsőpakony şi Körösszegapáti, senatorul UDMR Cseke Attila, conducătorii delegaţiilor localităţilor prietene din Hajduszoboszló, Révfülöp şi Hajduszovát şi de către Vasile Tantas, preotul greco-catolic din Vadu Crişului. După un moment artistic susţinut de către actorul Meleg Vilmos din Oradea, programul a continuat în curtea bisericii cu dezvelirea unui stâlp cioplit din lemn de aproape 3 m înălţime, cu ocazia împlinirii a 500 de ani a religiei reformate. Programul a continuat în curtea parohiei reformate, unde cei prezenţi au fost felicitaţi de către Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crişului, care, împreună cu preotul Papp Csaba, cu dr. Grezsa István şi cu domnul Pataki János, au tăiat panglica de inaugurare a construcţiei. Dezvelirea plăcii comemorative a poetului Arany János pe faţada construcţiei a fost efectuată de către Szél István şi Rostás Péter, primarul respectiv viceprimarul comunei înfrăţite Székkutas, cei care au donat placa. Evenimentul a continuat în căminul cultural cu masa comună şi cu un program artistic, unde protagoniştii au fost elevii secţiei maghiare ai şcolii, formaţia de citere din oraşul Hajduszoboszló, formaţia de dansuri populare din Tărcaia şi formaţia de operete Lari-Fari.