DECESE

* „Moartea fără veste
Grăbind la noi soseşte
Sau chiar pe neaşteptat'
Cu braţu-i ne-ndurat".
FLORE BOGLUŢ,
IULIU FULOP.

Dumnezeu să-i odihnească în veşnica Sa Împărăţie. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare NON-STOP, "La Capătul Drumului" S.R.L.

* Cu inima cernită de durere, anunţ trecerea la cele veşnice a scumpului şi iubitului meu soţ,
PAVEL CIUCIU,
în vârstă de 62 de ani, care a încetat din viaţă. Înmormântarea are loc azi, 23 noiembrie, ora 13.00, în loc. Brusturi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Ana. (1221)

* Cu inimile sfâşiate de durere, cu ochii plini de lacrimi, anunţăm încetarea din viaţă, după o lungă şi grea suferinţă, a dragului nostru tată,
PAVEL CIUCIU,
în vârstă de 62 de ani. A plecat în veşnicie lăsând în urmă multe lacrimi, durere şi tristeţe în inimile celor care l-au iubit. Fiica Monica, ginerele Gheorghe şi nepoţii Georgiana şi Alessandro. (1219)

* Un suflet nobil s-a ridicat la ceruri, o inimă bună a încetat să mai bată. Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la scumpul nostru tată,
PAVEL CIUCIU.
Îl vom păstra mereu în sufletele noastre. Fiul Mircea, nora Monica, nepoţii Răzvan şi Denisa. (1220)

* Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase şi ai plecat acolo unde nu te doare, lăsând în urma ta multă durere, lacrimi şi amintiri dragi, iubitul nostru tată,
PAVEL CIUCIU.
Pentru dragostea cu care ne-ai înconjurat, grija pe care ne-ai purtat-o vei rămâne veşnic în sufletele noastre. Odihnească-se în pace. Fiica Florina şi soţul Graţian. (1222)

* Un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer, lăsând în urmă un gol imens şi lacrimi. Trişti şi îndureraţi ne luăm rămas bun de la tatăl nostru,
PAVEL CIUCIU,
plecat prea devreme dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească. Fiica Ioana cu soţul Michele. (1223)

* Cu regret în suflet, îmi iau rămas bun de la scumpul meu tată,
PAVEL CIUCIU,
care va rămâne veşnic în sufletul meu, lăsând în urmă multă durere şi tristeţe. Nu te voi uita niciodată. Fiul Marius. (1224)

* Cu inima sfâşiată de durere, anunţ trecerea în eternitate a mult iubitului meu tată,
PAVEL CIUCIU,
care va rămâne veşnic în amintirea sufletelor noastre. Nu te vom uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească. Fiul Ovidiu şi nora Mariana. (1225)

* Cu inimile sfâşiate de durere, cu ochii plini de lacrimi, anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru tătic, socru şi bunic,
PAVEL CIUCIU.
A plecat în veşnicie, lăsând în urmă multe lacrimi, durere şi tristeţe în inimile celor pe care i-a iubit. Cât ai trăit te-am iubit, cât vom trăi te vom plânge. Fiica Ancuţa, ginerele Călin Niomati şi nepoatele Andreea şi Melisa. (1208)

* Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la cuscrul nostru drag,
PAVEL CIUCIU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Adio, cuscrule! Niomati Izidor şi Felicia. (1209)

* Un suflet nobil s-a ridicat la ceruri, o inimă bună a încetat să mai bată. Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la iubitul nostru cuscru,
PAVEL CIUCIU,
pe care îl vom păstra mereu în sufletele noastre. Nemeş Alexandru şi Doiniţa. (1207)

* În aceste clipe de tristeţe, suntem alături de colegele noastre Ciuciu Ana şi Ciuciu Mariana, la marea durere pricinuită de pierderea soţului şi socrului drag,
PAVEL CIUCIU.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Diriginta Oficiului Poştal Aleşd, împreună cu întreg colectivul.

* Suntem alături de colegele noastre Ciuciu Ana şi Ciuciu Mariana, la marea durere pricinuită de pierderea soţului şi socrului drag,
PAVEL CIUCIU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Dirigintele OPRM Aleşd, împreună cu întreg colectivul.

* În aceste clipe de tristeţe, ne alăturăm cu compasiune familiei Ciuciu, la trecerea în eternitate a celui care a fost
PAVEL CIUCIU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Colegii de la Ghişeu E. Brusturi.

* Suntem alături de naşii noştri Barna Dacian şi Alina, la despărţirea de tatăl şi socrul lor drag,
IOSIF BARNA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor rămaşi să le aline suferinţa. Finii Lucaci Ciprian, Narcisa şi Iulia. (1215)

* Sincere condoleanţe pentru Barna Dacian şi Alina, acum când se despart de iubitul lor tată şi socru,
IOSIF BARNA.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fam. Cacuci Florian şi Lucaci Gheorghe. (1213)

* Suntem alături de Călin, Nicoleta şi Carla Bradiş, la decesul tatălui, socrului şi bunicului lor drag. Sincere condoleanţe. Fam. Claudiu Benchiu. (1197)

* Cu adâncă durere în suflete, ne despărţim de cuscrul nostru,
IOAN BRADIŞ.
Dormi în pace, suflet blând. Fam. Benchiu Gheorghe şi Luci. (1198)

* Suntem alături de cumnatul nostru Stelian şi soţia Dana, la marea durere pricinuită de moartea tatălui şi socrului drag,
IOAN BRADIŞ,
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să mângâie familia greu încercată. Familia Criste Miron, Corina, Cristian şi Bogdan. (1204)

* În aceste momente de durere sufletească şi tristeţe, suntem alături de prietenii noştri, Mircea şi Laura Bradiş, la marea durere pricinuită de decesul tatălui şi socrului lor drag,
IOAN BRADIŞ,
Sincere condoleanţe. Fam. Criste Miron, Corina, Cristian şi Bogdan. (1203)

* În aceste clipe de tristeţe şi durere, suntem alături de prietenii noştri Mircea şi Laura Bradiş, la marea durere pricinuită de moartea tatălui şi socrului lor drag,
IOAN BRADIŞ.
Dumnezeu să-l aşeze la dreapta Sa şi să-i dea odihnă veşnică. Familia Liviu şi Mirela Pop. (1205)

* Un gând de mângâiere şi alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune pentru prietenii noştri Mircea şi Laura Bradiş, acum când se despart de tatăl şi socrul lor drag,
IOAN BRADIŞ,
Sincere condoleanţe. Fam. Rus Adrian şi Florica. (1206)

* În aceste clipe de tristeţe, suntem alături de colega noastră Laura Bradiş, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui şi socrului drag. Sincere condoleanţe întregii familii îndoliate. Colectivul Filialei CECCAR Bihor. (1213)

* Suntem alături de voi, Mircea şi Laura, împărtăşind durerea pe care o încercaţi acum când vă despărţiţi de tatăl şi socrul vostru,
IOAN BRADIŞ,
şi rugându-L pe Bunul Dumnezeu să-l odihnească. Sincere condoleanţe întregii familii îndoliate. Jana Covaciu şi familia. (1214)

* Suntem alături de colegii noştri Bradiş Mircea şi Lupaşcu Ştefan, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a dragului lor tată şi socru. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colectivul S.C. Sind Tour Trading S.R.L. - Hotel Muncel. (1229)

* Mulţumiri tuturor celor care, prin prezenţă, flori şi gânduri, ne-au fost alături în momentele grele când am condus-o pe ultimul drum pe buna şi draga noastră mamă, soacră şi bunică, cea care a fost
CATIŢA LUNGU.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Familia Bara Crăciun şi Mariana.


* Trişti şi îndureraţi ne luăm rămas bun de la cel care a fost minunat soţ, tată, socru şi bunic,
IOSIF PUIE,
anunţând că înmormântarea va avea loc miercuri, 24 noiembrie 2010, ora 13.00, în localitatea Şuncuiuş, de la nr. 94. Chipul lui drag şi bunătatea cu care ne-a înconjurat vor rămâne veşnic vii în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Familia îndoliată, soţia Ecaterina, fiicele Cati, Florica şi Mariana cu familiile. (1230)

* Sincere condoleanţe, alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune doamnei director Florica Floruţiu şi familiei sale greu încercate, în aceste clipe de mare suferinţă, când se despart de tatăl, soţul şi bunicul drag,
IOSIF PUIE.
Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace. Colectivul de salariaţi ai Sucursalei Bihor a Băncii Naţionale a României. (1231)

* Suntem alături de doamna Florica Floruţiu, director al BNR - Sucursala Judeţeană Bihor, la marea durere pricinuită de pierderea tatălui drag,
IOSIF PUIE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndurerate să-i dea alinare. Salariaţii de la Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop - Agenţia Oradea. (1244)

* Cu inima plină de durere, mă despart de scumpul meu soţ,
FLORIN BOGLUŢ,
la frumoasa vârstă de 72 de ani, care a fost un om de aleasă omenie şi sprijinul vieţii mele. Bunul Dumnezeu să-l aşeze în rândul celor drepţi şi să-l odihnească în pace. Vei rămâne mereu în inima mea îndurerată. Înmormântarea va avea loc miercuri, 24 noiembrie 2010, ora 13.00, de la Capela Haşaş, Cimitirul Rulikovski. Veşnic îndurerată, soţia Ludovica. (1245)

* Suntem alături de tine, scumpa noastră soră, cumnată şi mătuşă Ludovica, în aceste clipe grele când te desparţi de dragul tău soţ,
FLORIN BOGLUŢ.
Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, iar ţie să-ţi dea alinare sufletească şi mângâiere în aceste clipe grele. Fratele Cornel, cumnata Lenuţa şi nepoata, dr. Carmen Pal, din New York. (1246)

* Sincere condoleanţe, alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune pentru sora, mătuşa şi cumnata noastră Ludovica, în aceste momente grele, când se desparte de soţul ei drag,
FLORIN BOGLUŢ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nu te vom uita niciodată. Ghiţă, Liliana şi Elisabeta. (1247)

* În aceste momente de mare durere, suntem alături cu tot sufletul de verişoara noastră Ludovica, la pierderea soţului drag,
FLORIN BOGLUŢ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Ban Gavril. (1233)

* Suntem alături de verişoara noastră Ludovica, la trecerea în eternitate a soţului drag,
FLORIN BOGLUŢ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Verişorii Sandu, Aurica şi Rodica, cu familiile lor. (1234)

* Suntem alături de colegul nostru Cornel Vereş, la durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a bunicului său,
TRAIAN BORZ.
Conducerea şi colegii de la S.C. Ebal Com S.R.L. (1238)

* Sunt profund marcat de fulgerătoarea trecere la cele veşnice a celui mai bun şi drag prieten,
VASILE COHUT.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Petre Fărăgău (a Liliac). (1243)

* Suntem alături de vecina noastră Florica Creţ şi familia ei, la marea durere pricinuită de pierderea soţului şi tatălui drag,
MIHAI CREŢ
(nea' MIŞU). Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Ţiplea Ioan. (1249)

* Îndureraţi şi cu ochii în lacrimi ne despărţim pentru totdeauna de draga noastră soţie şi mamă,
MARIA PETRUŢ,
de 65 de ani. Nu te vom uita nicodată şi ne vom ruga bunului Dumnezeu pentru odihna sufletului tău. Înmormântarea are loc astăzi, 23 noiembrie, ora 13.00, în loc. Marginea, Bihor. Soţul Viorel şi fiul Marius.

* Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la iubita noastră mătuşă,
înv. MARIA PETRUŢ.
Nepoţii Corina şi Cristian cu familiile, din Oradea.

* Un suflet minunat, plin de dragoste şi bunătate, s-a ridicat la cer, lăsând un gol imens şi lacrimi. Ne plânge sufletul, dar a venit timpul să ne luăm rămas bun de la cea care ne-a fost mamă şi bunică iubitoare,
MARIA PETRUŢ.
Fiul Leluţu, nora Florica, nepoţii Lelia şi Cătălin.

* Împărtăşim durerea familiei Petruţ Viorel şi Florica, la trecerea în eternitate a mamei şi soacrei dragi,
MARIA PETRUŢ.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Bele Ioan.

* Sincere condoleanţe familiei Floruţiu Florica, la despărţirea de tatăl drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Pop Viorel şi Gabriela.


COMEMORĂRI

* Se împlinesc 20 de ani de când scumpul nostru soţ, tată şi bunic,
TEODOR MARINĂU
a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia, copiii şi nepoţii. (1226)

* Trecerea timpului nu aduce uitarea, ci adânceşte dorul şi durerea din sufletele noastre acum când se împlinesc 7 ani de la plecarea dintre noi a dragului nostru soţ, tată şi bunic,
DUMITRU DOBOŞ
(23.11.2003). Sufletele noastre te plâng, amintirile fiind singurele ce ne mai alină dorul şi durerea ce au rămas la fel de vii ca şi în ziua în care ne-ai părăsit şi ai plecat către ceruri. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndurerată. (1196)

* ELISABETA SZEKELY (ELY)
Cinci ani de lacrimi şi dor,
Un gol imens necruţător
Cinci ani în care n-am crezut
Că, dragă ELY, te-am pierdut.
Sunt vise-n care nu ne-apari,
Decât puţin şi apoi dispari,
Când ne trezim realizăm
Că ai plecat şi nu visăm.
O stâncă din temelia fericirii
A fost clintită de valul nemilos al morţii,
Iar noi de atunci o căutăm
Prin rugăciunea vieţii.
Ziua de 23 noiembrie a fost şi va rămâne cea mai tristă zi din viaţa noastră, un înger a zburat la cer! De acolo, de sus, ne veghează pe noi, cei care am iubit-o. Dumnezeu te-a iubit mai mult decât noi, iar în ziua când ai plecat şi cerul s-a întunecat la fel ca şi viaţa noastră. Nimic din această lume nu va putea înlocui chipul tău drag şi bun. Dumnezeu să te odihnească în pace. Soţul Şandor, fiica Kinga, fiul Mark, nepoţelul Kevin, ginerele Marius, mama Ema, mătuşa Piri, unchiul Nistor, verişorul Nicu, cu soţia Niky, fiul George şi mătuşa Fira. (1050)

* Amintiri dragi, lacrimi, durere, tristeţe şi un dor nestins s-au adunat în sufletele noastre în cei 7 ani de când ne-a părăsit dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
IOAN GLIGOR,
din Beiuş, om de aleasă omenie, cinste, bunătate şi onoare. Odihnă veşnică. Ne lipseşti mult, dar eşti şi vei rămâne mereu în gândurile şi inimile noastre. Mulţumim celor care îi vor dărui o clipă de aducere aminte. Soţia, copiii şi nepoţii. (1195)

* VIORICA MOŞ (BUŢI)
Ningea puternic acu' 9 ani
Şi nu erai cu mine,
Plecaseşi undeva spre infinit
Să-ţi umpli colierul vieţii veşnice cu rubine
În razele ascunse-n răsărit.
De 9 ani eu te tot aştept,
Şi-n vis de-atâtea ori te văd şi îţi vorbesc,
Şi nu ştiu dacă-n vis ori realitate îmi dai târcoale
Căci mi se par atât de dulci vorbele tale.
Mă frige dorul de BUŢI a mea
În poala căreia mi-am încălzit frigul din viaţa mea
Şi ard de dorul clipelor ce le-am trăit cu ea
Şi tare-aş vrea s-o-mbrăţişez cândva...
Dumnezeu să te odihnească în pace alături de BUŢU.
Andrada şi John, din Chicago, Luci, Răzvan şi Tavi Vonea. (1211)

* Nimic nu poate alina durerea şi dorul care-l purtăm în suflete de un an, respectiv 4 luni de când mult prea devreme ne-am despărţit de dragii noştri părinţi,
DOMNICA MIHUŢ
şi
IOAN MIHUŢ.
Pentru tot ce aţi făcut pentru noi vă datorăm neuitarea. Dumnezeu să vă dea odihna binecuvântată. Fiul Gabriel cu familia, fiica Ionela cu familia. (1212)

* Amintiri dragi, lacrimi, durere în suflet şi un dor nestins este tot ce a rămas de când în urmă cu 7 ani un suflet s-a înălţat la cer,
TEODOR ŞTEFAN DRĂGAN.
Bunătatea, grija, devotamentul şi dragostea cu care ne-a înconjurat vor rămâne mereu în inimile noastre. Dumnezeu să-ţi dăruiască pace, linişte şi odihnă veşnică. Soţia Lenuţa, fiul Dorin, nora Puşa, nepoţii Ducu şi Alin. (1217)

* O rugăciune, gândurile noastre de iubire şi recunoştinţă, flori şi multe lacrimi este tot ce-i putem oferi acum când se împlinesc 4 ani de când a plecat de la noi cea mai dragă şi bună soţie şi mamă,
ec. MARIA PAULA PURZA.
Chipul ei frumos şi blând va rămâne veşnic în inimile noastre. Lacrimile noastre vor păstra curat drumul amintirilor, iar florile ce le aşezăm pe mormântul tău vor aminti veşnic de bunătatea sufletului tău. Pentru felul în care ne-ai iubit şi ocrotit, mami dragă, noi te vom iubi veşnic. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace şi să te ţină lângă El, în lumină pentru totdeauna. Mulţumim tuturor celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte şi o vor păstra în amintire. În veci îndureraţi, soţul Iustin şi fiica Daciana-Cristina. (1241)

* Azi ar fi împlinit NICUŞOR, din Poiana, 16 ani!
Aşteptam cu drag Crăciunul
Până când tu ne-ai lăsat
16 ani ai împlini,
Îngeraşul nostru drag
Să îţi fie ţărâna uşoară.
Vei fi mereu lângă noi
Te vom iubi mereu şi nu te vom uita niciodată.
Ne pare rău că te-am pierdut.
A ta soră Anda şi părinţii Gheorghe şi Iuliana Bortiş.